În mod cumva surprinzător, Vasile Avram şi fiul său, Marius, s-au regăsit printre invitaţii "Galei Fotbalului Românesc", organizată de LPF şi FRF. Astfel, a fost practic invitat în aceeaşi încăpere cu Mircea Sandu, cel care l-a mazilit de la conducerea CCA în urma scandalului cu şpaga în elicopter.
Acesta ar putea fi un semn că relaţiile dintre Avram şi preşedintele FRF nu mai sunt chiar atât de încordate. "De ce să nu fi participat la acest eveniment? Nu văd de ce, mai ales că nu am încălcat interdicţiile DNA. Mi s-a ridicat interdicţia de a intra în contact cu martorii care provin din FRF. Am doar interdicţia de a nu părăsi ţara, iar asta nu o voi face", ne-a explicat Vasile Avram.
Voi face Sărbătorile în Vrancea. Soţia mea are nevoie de linişte, pentru că, atât cât am fost arestat, ea a fost cea mai stresată
Vasile Avram, fost preşedinte CCA