Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Stănculescu are la mine o cerere de graţiere. MJ a dat aviz negativ. Voi mai analiza

Publicat in Romania Libera, miercuri 21 decembrie 2011 · ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că Victor Athanasie Stănculescu a trimis o cerere de graţiere la Preşedinţie, la care Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ, şeful statului precizând că va mai analiza ce decizie ia pentru că nu ştie încă de ce acesta a fost condamnat la 15 ani de închisoare, potrivit Mediafax.

Vorbind despre Revoluţia din 1989, preşedintele Băsescu a menţionat că singurul condamnat este fostul general Victor Athanasie Stănculescu, la 15 de închisoare.

"Stănculescu are la mine o cerere de graţiere", a anunţat şeful statului.

El a precizat că Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ, dar că el va mai analiza ce decizie ia, pentru că nu ştie încă de ce acesta a fost condamnat la 15 ani de închisoare.

În 16 octombrie 2008, judecătorii instanţei supreme i-au condamnat pe Mihai Chiţac şi Victor Athanasie Stănculescu la câte 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. Cei doi au fost încarceraţi în aceeaşi zi, la scurt timp foştii generali formulând cereri în instanţă de întrerupere a executării pedepselor din motive medicale. Mihai Chiţac a murit, în 1 noiembrie, în locuinţa sa din Capitală, el fiind externat după mai multe săptămâni de spitalizare în urma unor boli cronice.

Conform Constituţiei, între atribuţiile preşedintelui se regăseşte şi graţierea individuală.

Conform Legii 546/2002, "graţierea este măsura de clemenţă ce constă în înlăturarea, în total sau în parte, a executării pedepsei aplicate de instanţă ori în comutarea acesteia în una mai uşoară".

Actul normativ stipulează că, în vederea exercitării prerogativei de graţiere, preşedintele României "poate solicita, atunci când socoteşte necesar", avize consultative de la Ministerul Justiţiei, care este obligat să le înainteze în termen de 30 de zile de la data solicitării.

De asemenea, atunci când consideră necesar, şeful statului poate

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok a devenit inaccesibil în SUA. Încercările de accesare afişează un mesaj care anunţă suspendarea activităţii

Mediafax acum 33 minute
Aplicaţia TikTok nu mai este disponibilă utilizatorilor din SUA, iar încercările de accesare afişează un mesaj care anunţă suspendarea activităţii. Interdicţia, bazată pe o lege care intră în vigoare duminică, impune fie vânzarea TikTok de către com

UPDATE - Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Netanyahu anunţă că Hamas încă nu a prezentat lista ostaticilor ce urmează să fie eliberaţi / Atacuri israeliene în Gaza, la ora la care ar fi trebuit să intre în vigoare armistiţiul

News.ro acum 46 minute
Intrarea în vigoare a unui acord de încetare a focului între Israel şi Hamas, programată iniţial pentru duminică la 06:30 GMT (08.30), a fost amânată, deoarece Hamasul palestinian nu a prezentat încă lista ostaticilor care urmează să fie eliberaţi î

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Promisiuni electorale mari, bugete mici și un meci „salvator” – se văd în ȚĂNDĂRI, comedia lui Bogdan Naumovici

Cancan acum o ora
Promisiuni electorale mari, un pariu riscant care implică bugetul unei comune și organizarea unui meci de fotbal cu o miză importantă sunt o parte din ingredientele filmului „Țăndări”. Comedia scrisă și regizată de Bogdan Naumovici, pornește de la u

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum o ora
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Donald Trump şi-ar dori să primească Premiul Nobel pentru Pace

Mediafax acum 2 ore
Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, ar fi extrem de concentrat pe câştigarea Premiului Nobel pentru Pace, potrivit unei surse din echipa sa, citată de CBS News. Această ambiţie s-a intensificat pe măsură ce Trump încearcă să finalizez

Salvamont: Peste 130 de intervenţii de urgenţă în ultimele 24 de ore; 140 de persoane, salvate de pe munte

G4Media acum o ora
Salvamontiştii au salvat de pe munte, în ultimele 24 de ore, 140 de persoane, fiind primite peste 130 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a acestora. ”O nouă zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară. În ultimele 24 de or

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

News.ro acum 2 ore
Exporturile de produse petroliere pe cale maritimă ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, după ce atacurile cu drone din Ucraina au avariat rafinării importante, iar creşterea costurilor de finanţare şi interdicţia guvernamentală privind expor

Tragerea Loto 6/49 din 19 ianuarie 2025. Report de 1,9 milioane de euro la categoria I

Libertatea acum 3 ore
Duminică, 19 ianuarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele loto câștigătoare vor fi afișate după ora 18.30.

Netanyahu anunţă că încetarea focului este amânată până la primirea listei ostaticilor eliberaţi

Mediafax acum 2 ore
„Încetarea focului, care ar fi trebuit să intre în vigoare la ora 8:30, nu va începe până când nu primim lista ostaticilor ce vor fi eliberaţi, aşa cum a fost promis de Hamas”, se arată într-un comunicat al biroului său. Netanyahu a condus peste noa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

2°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°