Soţii Bârcă Ilie speră că vor avea şansa de a-şi reconstrui locuinţa mistuită de flăcări săptămâna trecută. Au muncit câţiva ani pentru a ridica o casă, iar într-o seară totul s-a făcut pulbere.
Doi tineri tulceni au rămas pe drumuri după ce casa le-a luat foc. Acum se uită la viitor cu speranţă. Poate cineva reuşeşte, în perioada sărbătorilor, să îi ajute să depăşească acest moment critic din viaţa lor. Cei doi locuiesc acum pe strada Brizei, la nişte vecini, acolo unde pot fi găsiţi de tulcenii care ar putea să îi ajute.
Totul a pornit de la un coş de fum neprotejat. Joi seara, în jurul orei 20.00, Săvel Bârcă Ilie (35 de ani) era acasă, împreună cu mama lui, pensionară în vârstă de 56 de ani, şi fiica, Elena, de 3 ani şi opt luni.
Click pe poze pentru fotogalerie!
„Cred că a fost norocul copilei, nu era acasă. Mama mea a îmbrăcat-o şi a dus-o la un unchi. Eu am rămas singur acasă şi am ieşit puţin la stradă cu nişte vecini. Am văzut că iese fum din casă şi am sunat disperat la 112 şi la soţie, care era la muncă“, povesteşte Săvel.
Focul s-a extins, iar pompierii tulceni s-au luptat preţ de câteva ore cu flăcările. Spre mizeul nopţii, din casa ridicată cu trudă de familia Bârcă Ilie nu mai rămăsese mai nimic. Raportul pompierilor arată că în urma incendiului a fost distrus acoperişul (40 de metri pătraţi), mobilierul din cinci camere, cinci uşi, şase ferestre şi 300 de kilograme de îmbrăcăminte.
„Eu locuiesc aici, cu mama, din 1994, iar din 2003, de când m-am însurat a venit şi Anca, soţia mea. Era o casă mică, bătrânească, dar noi am construit-o cum era înainte de foc. Era locuinţa noastră, la care noi am muncit câţiva ani. Acum nu mai este nimic din casa asta“, mai spune bărbatul, cu ochii în lacrimi.
A avut casa asigurată acum câţiva ani, dar o vijelie le-a luat acoperişul şi compania de asigurări a refuzat să îl de