Unul dintre cele mai influenţi oameni din lumea medicală din România va fi judecat pentru o fraudă de 6 milioane de lei investigată de Direcţia Naţională Anticorupţie.
Ora 16.24"În cadrul acestui proiect, inculpaţii Astărăstoae Vasile, rector al U.M.F. Iaşi şi preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor, Druguş Daniela, director general-administrativ al U.M.F. Iaşi şi membru al comisiei de evaluare a ofertelor şi Ciureanu Ioan-Adrian, director al Centrului de calcul al U.M.F. Iaşi şi membru al comisiei de evaluare a ofertelor, au decis atribuirea ilegală a contractului de lucrări în favoarea SC"MAGUAY IMPEX"SRL BUCUREŞTI, firma inculpatului Pughin Corvin-Gabriel. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul inculpaţilor Tãnãsescu Laurian-Gabriel, administrator al SC"EURO MANAGEMENT GRUP"SRL şi Pughin Corvin-Gabriel", susţin procurorii DNA.
În acest caz Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri s-a constituit parte civilă cu suma de 4.758.774 lei reprezentând sumele efectiv virate către U.M.F. Iaşi. De asemenea, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale s-a constituit parte civilă cu suma de 852 lei, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat de inculpaţii Verner Dan-Alexandru şi Muşat Dănuţ.
"Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa" Iaşi a comunicat că nu se constituie parte civilă cu suma totală de 1.400.407,98 lei, reprezentând partea de cofinanţare de 2% aferentă primelor trei cereri de rambursare aprobate şi echivalentul ultimei tranşe achitate SC"MAGUAY IMPEX"SRL şi SC"EURO MANAGEMENT GRUP" SRL. În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Astărăstoae Vasile, Tănăsescu Laurian-Gabriel, Pughin Corvin-Gabriel, Ciureanu Ioan - Adrian, Druguş Daniela, Muşat Dănuţ, Vătuiu Raluca Isabela, Verner Dan Alexan