Banca centrală a Ungariei a majorat dobânda-cheie la cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, de la 6,5% la 7%, după ce UE şi FMI au suspendat discuţiile privind acordarea unui pachet de ajutor, potrivit presei internaţionale.
Guvernul a atacat imediat decizia băncii centrale, considerând că majorarea dobânzii frânează creşterea economică şi este contrară trendului din UE, notează portfolio. hu.
Ministerul Economiei a explicat că dobânzile mari lovesc în principal companiile mici şi mijlocii din Ungaria dezavantajându-le în faţa concurenţei din străinătate.
"Ungaria intenţionează să asigure unul dintre cele mai competitive medii economice din UE după trecerea crizei. De aceea s-a consultat anterior cu guvernatorul băncii centrale András Simor despre mecanismele monetare care pot fi introduse pentru a stimula creşterea economică, aşa cum au făcut BCE, Fed sau Banca Angliei", se arată într-un comunicat al ministerului.
Şeful misiunii FMI şi o delegaţie a CE au plecat vineri subit din Ungaria, unde se aflau pentru discuţii pregătitoare în vederea unui nou acord de împrumut, din cauza intenţiei guvernului de a uni banca naţională cu autoritatea pentru pieţe financiare. Delegaţiile FMI şi UE se aflau la Budapesta pentru a discuta un nou acord de împrumut şi aveau programată o întâlnire cu oficiali unguri în după-amiaza zilei de vineri.
Preşedintele Comisiei Europene José Manuel Barroso i-a cerut într-o scrisoare premierului ungar Viktor Orban să retragă proiectele a două legi, una privind banca centrală, iar cealaltă stabilitatea financiară, o posibilă condiţie a participării UE la o linie de credit pentru Ungaria alături de FMI, potivit portalului origo.hu. "Vă încurajez puternic să retrageţi cele două legi importante aflate în prezent în Parlament", i-a scris Barroso lui Orban.
Niciuna din cele două legi nu este conformă cu le