Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţărăii cu măşti din Cloşani au ajuns în centrul Târgu-Jiului

Publicat in Adevarul, miercuri 21 decembrie 2011 ·

Peste 200 de colindători de pe tot cuprinsul judeţului Gorj au venit astăzi în centrul municipiului Târgu-Jiu, ca să prezinte tradiţiile şi obiceiurile de iarnă specifice acestei zone din Oltenia.

14 ansambluri şi formaţii folcorice au participat la Alaiul Obiceiurilor şi Tradiţiilor de Iarnă. Cel mai inedit obicei prezentat a fost piţărăii cu măşti, unic în Oltenia, care se practică în satul Cloşani, din comuna Padeş. Mai mulţi «Moşi»şi «Babe», aşa cum se cheamă măştile, au dansat de zor prin Piaţa Prefecturii. Obiceiul se practică în dimineaţa ajunului Crăciunului, când alaiul de piţărăi porneşte în colindat pe la toate casele din sat. Unii tineri care au împlinit vârsta majoratului se costumează cu măşti făcute de ei din diferite piei de animale. Aceştia merg şi se costumează într-o peşteră de la marginea satuluio, pentru că nu trebuie să afle nimeni cine se ascunde în spatele măştii. „M-a ajutat bunicul să-mi fac masca. În ajun de Crăciun, o să mergem într-o peşteră din apropiere unde ne vom costuma, pentru că nu trebuie să ştie nimeni cine este cu adevărat în spatele măştilor“, spune Marius Stanciu, elev, în vârstă de 17 ani. Acesta spune că «Moşii» fac tot felul de năzbâtii: „Dacă m-a supărat cineva, merg la el şi îl împing sau dacă îmi place de o fată mă voi duce să o sărut, pentru că nu ştie cine este sub mască. La casele unde nu iese nimeni, le scoatem porţile din balamale şi le mutăm“.

Acest obicei se practică în satul Cloşani de mai multe generaţii. „Ne-am născut cu el, şi la fel bunii şi părinţii noştri. Sunt măşti făcute din piele de capră sau de oaie, iar alţii le-au confecţionat din piele de vânat, de lup sau vulpe. Cam toţi cei care poartă măşti şi le fac singuri, iar cine nu ştie vine şi întreabă, iar eu le arăt“, a spus Carmen Sarcină, de 43 ani, care conduce Ansamblul folcloric Roua din Cloşani. Piţărăii primesc colaci, nucă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 41 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 48 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Guvernul ungar cere UE sancţiuni împotriva unor militari ucraineni: un etnic maghiar a murit în timpul mobilizării forţate în armată

Adevarul acum o ora
Guvernul condus de premierul ungar Viktor Orban a cerut Uniunii Europene sancţiuni împotriva unor militari ucraineni, după ce un etnic maghiar din Ucraina a fost ucis în bătaie de ofiţeri recrutori în timpul mobilizării forţate în armată.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 43 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°