La Alba Iulia şi Cugir s-au desfăşurat, miercuri, acţiuni de depuneri de coroane de flori în memoria celor care şi-au pierdut vieţile la Revoluţia din decembrie 1989.
Cu discreţie şi fără vreo ceremonie deosebită, reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene din Alba au depus coroane, de la ora 12.00, la Crucea ridicată în memoria revoluţionarilor, din faţa clădirii Consiliului Judeţean Alba. Imediat după aceea, grupul oficial s-a deplasat la Monumentul Revoluţiei, amplasat pe Bulevardul Transilvaniei. La această acţiune au fost prezenţi primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, prefectul judeţului Alba, Ştefan Bardan, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, viceprimarul Paul Voicu, subprefectul Raul Tudoraşcu.
La Cugir, începând cu ora 14.00, la Troiţa din faţa Primăriei a avut loc o slujbă de pomenire a Eroilor Martiri ai Revoluţiei Române, precum şi depuneri de coroane de flori din partea revoluţionarilor, a primăriei şi a altor oficialităţi. La ora 13.00, manifestări similare au avut loc la crucea ridicată în curtea Poliţiei Cugir, în memoria celor doi poliţişti care şi-au pierdut viaţa în evenimentele tragice din seara de 21 decembrie 1989.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=62871
La Alba Iulia şi Cugir s-au desfăşurat, miercuri, acţiuni de depuneri de coroane de flori în memoria celor care şi-au pierdut vieţile la Revoluţia din decembrie 1989.
Cu discreţie şi fără vreo ceremonie deosebită, reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene din Alba au depus coroane, de la ora 12.00, la Crucea ridicată în memoria revoluţionarilor, din faţa clădirii Consiliului Judeţean Alba. Imediat după aceea, grupul oficial s-a deplasat la Monumentul Revoluţiei, amplasat pe Bulevardul Transilvaniei. La această acţiune au fost prezenţi primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, prefectul judeţului Alba, Ştefan B