Pentru ca foştii gardieni publici să nu rămână în imposibilitatea de a-şi încasa salariile taman de sărbători, consilierii judeţeni au fost nevoiţi să aprobe, în reuniunea de marţi, majorarea capitalului social al Societăţii Publice de Pază cu 260.000 lei, echivalentul sumei pe care SPP o datorează atât Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, cât şi Casei Asigurărilor de Sănătate, fondului de pensii şi celui de şomaj.
Potrivit actualului director al SPP, Ioan Mughiuruş, SPP a avut, în momentul când el a preluat funcţia de la colonelul MApN în rezervă Viorel Diaconu, o datorie de aproape 400.000 lei la bugetul de stat şi la bugetele de asigurări sociale, din care între timp au fost plătite peste 150.000 lei din încasări proprii.
De asemenea, conform spuselor lui Mughiuruş, datoriile acumulate de SPP sunt cauzate de faptul că primăriile de comune şi ale unor oraşe mici nu plătesc serviciile de pază prestate de societatea al cărei unic acţionar este Consiliul Judeţean, el dând în acest sens exemplul primăriilor din Ceica, Vaşcău, Boianu Mare şi Popeşti.
După ce reprezentanţii PDL, prin Ionel Avrigeanu, dar şi preşedintele CJ, Radu Ţîrle, au atenţionat actuala conducere a SPP că de anul viitor trebuie să se descurce pe cont propriu, fără a mai aştepta ajutor de la bugetul judeţului, aleşii bihorenilor au votat în unanimitate majorarea de capital a societăţii.
Pentru ca foştii gardieni publici să nu rămână în imposibilitatea de a-şi încasa salariile taman de sărbători, consilierii judeţeni au fost nevoiţi să aprobe, în reuniunea de marţi, majorarea capitalului social al Societăţii Publice de Pază cu 260.000 lei, echivalentul sumei pe care SPP o datorează atât Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, cât şi Casei Asigurărilor de Sănătate, fondului de pensii şi celui de şomaj.
Potrivit actualului director al SPP, Ioan Mughiuruş, S