Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Canalizare pe bani europeni

Publicat in Romania Libera, miercuri 21 decembrie 2011 ·

Sistemul de canalizare va avea o lungime de peste 10 kilometri.

Comuna Cefa va avea, la sfârşitul anului 2012, un sistem de canalizare de 10,5 km şi o staţie de epurare, printr-un proiect transfrontalier în valoa-re de două milioane de euro. „Noi, în comuna Cefa, avem introdusă apa curentă, menajeră, dar nu aveam canalizare decât pe o mică porţiune dintr-o şosea principală. Ceea ce vom reuşi acum, prin acest proiect care ne bucură foarte mult, este să introducem canalizare pe toate străzile principale din Cefa şi Inand.

Este un pas foarte important în dezvoltarea comunei noastre", a afirmat primarul Dumitru Bârnău. Proiectul „Eco acces" are ca obiectiv îmbunătăţirea accesului la utilităţile publice pentru protecţia mediului înconjurător transfrontalier şi are un buget de 2.000.000 de euro, din care 98% reprezintă finanţarea nerambursabilă.

Primăria Cefa va beneficia de 1.259.287 euro, iar diferenţa de 730.713 euro va fi utilizată de partenerii din Ungaria, care îşi vor construi o staţie de epurare. Proiectul este finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007 - 2013 şi a început la 1 ianuarie 2011. Sursele de finanţare ale proiectului pentru comuna Cefa sunt: 85% Fondul European de Dezvoltare Regională, 13% Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar 2% este contribuţia proprie din bugetul comunei Cefa.

Sistemul de canalizare va avea o lungime de peste 10 kilometri.

Comuna Cefa va avea, la sfârşitul anului 2012, un sistem de canalizare de 10,5 km şi o staţie de epurare, printr-un proiect transfrontalier în valoa-re de două milioane de euro. „Noi, în comuna Cefa, avem introdusă apa curentă, menajeră, dar nu aveam canalizare decât pe o mică porţiune dintr-o şosea principală. Ceea ce vom reuşi acum, prin acest proiect care ne bucură foarte mult, este să introduce

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Zelenski s-a întâlnii cu Trump la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, anunţă Kievul. Casa Albă confirmă o întâlnire privată ”foarte productivă”

News.ro acum 9 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a sosit sâmbătă la Roma şi asista la funeraliile Papei Francisc, s-a întâlnit, pentru scurt timp, cu Donald Trump, anunţă preşedinţia ucraineană, la câteva ore după ce locatarul Casei Albe a anunţat că

UPDATE - Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă, la Vatican, reunind lideri din întreaga lume / Ceremonial grandios şi o maree de oameni - VIDEO

News.ro acum o ora
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, de la ora locală 10:00 (11:00, ora României), o ceremonie solemnă la care vin lideri din întreaga lume şi care va fi urmărită în direct de milioane de oameni. Papa Franc

Klaus Iohannis, surprins în imagini când mătura trotuarul din faţa casei sale din Sibiu - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Klaus Iohannis a fost filmat în timp ce mătură trotuarul din faţa casei sale din Sibiu. Imaginile au fost postate pe Facebook cu hastag-urile ” #Sibiu #SasuEşuat #NuMaiSuntBaniDeAvioanePrivate”. ”Ghiciţi personajul! Indicii: a mai

Coreea de Nord a lansat cea mai mare navă de război, pe care a construit-o „în 400 şi ceva de zile”

Libertatea acum 13 minute
Coreea de Nord a lansat cea mai mare navă de război, iar liderul nord-coreean Kim Jong Un a fost prezent la eveniment. „Noul distrugător multifuncțional” a fost dezvăluit vineri la șantierul naval din Nampo.

Peste jumătate din ţară, sub cod galben de furtuni. Până când este valabilă atenționarea meteo ANM

Libertatea acum 2 ore
Mai mult de jumătate din ţară va fi, începând de sâmbătă, sub o avertizare cod galben de furtuni, descărcări electrice și rafale puternice de vânt, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

O fetiță de 2 ani, cu cetățenie americană, a fost deportată de Administrația Trump „fără un proces echitabil”

HotNews acum o ora
Administratia Trump a deportat o fetiță de 2 ani, cetățeană americană, „fără un proces echitabil”, a declarat vineri un judecător federal, în timp ce tatăl copilului încearcă să o readucă în Statele Unite ale Americii, informează Reuters. Judecătoru

VIDEO Zelenski, primit cu aplauze de mulțimea aflată în Piața Sfântul Petru pentru înmormântarea Papei Francisc

HotNews acum o ora
Volodimir Zelenski participă, sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc, alături de alți șefi de stat. La sosirea președintelui Ucrainei în Piața Sfântul Petru, mulțimea l-a aplaudat, scrie The New York Times. Zeci de mii de oameni sunt prezenți la slu

Virginia Giuffre, femeia care i-a acuzat pe Jeffrey Epstein și prințul Andrew de abuz sexual, s-a sinucis

Libertatea acum 2 ore
Virginia Giuffre, cea care i-a acuzat pe Jeffrey Epstein și prințul Andrew de abuz sexual, a murit la vârsta de 41 de ani. Femeia s-a sinucis, conform anunțului făcut vineri, 25 aprilie, chiar de familia sa.

Un atac israelian în Gaza s-a soldat cu moartea a patru persoane. Alte 30 de persoane ar fi prinse sub dărâmături, anunţă apărarea civilă

News.ro acum 3 ore
Agenţia de apărare civilă din Gaza a anunţat că un atac israelian asupra oraşului Gaza a ucis, sâmbătă, patru persoane şi a lăsat „peste 30” îngropate sub dărâmăturile unei case. „Echipajele noastre au reuşit să recupereze patru martiri şi cinci răn

Rusia și Ucraina „foarte aproape de un acord”, susține Donald Trump. „Majoritatea punctelor importante au fost convenite”

HotNews acum 5 ore
Trimisul președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, s-a întâlnit vineri, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta planul SUA de a pune capăt războiului din Ucraina. Trump a declarat că cele două părți sunt „foarte ap

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/22°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

4°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

22°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

8°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/21°
dum.

8°/14°
lun.

9°/19°
mar.

9°/21°