… pentru ca, haideti s-o recunoastem, e greu. Iti amintesti o data, iti amintesti de doua ori, de noua, de nouasprezece, de douazeci de ori. Si, de fiecare data, e tot mai greu : Cat mai poti sterge cu o bucata de paine un ceaun deja gol ? In ce mai poti sa iti inmoi amintirile dupa atata amar de ani ? Peretii sunt de-acum uscati. Dar sa mai si scrii despre asta ? Scrii o data, de doua, de noua, de noausprezce. Uneori mai inspirat, alteori mai putin. Dar pana cand ? Cat mai poti mima, cu piosenie, entuziasmul pentru Revolutia din ’89 ? Asa ca, decat sa mai insiruiesti inca o data platitudini, ca toti gaunosii, preferi sa-ti vari, obosit, condeiul in teaca. Revolutia a izbandit. Revolutia te-a infrant. Sau tu ai infrant revolutia, nici nu mai conteza. Poate v-ati infrant unul pe celalalt.
Aici a nimerit-o Sartre – suntem condamnati la libertate. Da, libertatea e grea. Nu va luati dupa statuile si tablourile ce-o infatiseaza zvelta, gratioasa, cu parul si sanii in vant, eventual cu un steag in mana. In realitate, asa e doar la inceput – atunci cand iesi pe strada si strigi sa-ti acoperi frica de-ti cuprinde maruntaiele. Atunci, si cateva zile, luni sau ani, dupa. Atunci e frumoasa, atunci faceti dragoste, atunci va fugariti si tavaliti pe pajisti cu maci. Dupa, incepe sa-mbatraneasca, sa se ingrase, sa-i cada sanii si parul. Libertatea te poate strivi, ca o femeie grasa, transpirata, careia ii mai pute, la rastimpuri si gura. Cel putin, asa se vede. Asa se simte.
Duse sunt idealurile de-atunci. Apus e romantismul. Nu ti-a folosit la nimic. De profitat, au profitat cinicii, demagogii, fanfaronii. Securistii si turnatorii. Scursurile. Ooo, si daca lucrurile ar fi macar atat de simple ! Cu asta se mai poate trai. Un rau identificabil, un rau care poate fi aratat cu degetul, care poate fi pipait, e un rau suportabil. Asa l-am suportat pe Ceausescu, asa am