Suspendarea arenei din Ploieşti, iniţial pentru şase etape, ulterior pedeapsa a fost scăzută la patru runde, n-a rămas fără ecou în rândul suporterilor. Pentru a nu juca totuşi în faţa unor tribune goale. oficialii „găzarilor“ au obţinut acceptul Ligii de a permite accesul femeilor şi copiilor la aceste partide.
Petrolul a jucat deja două partide cu femei şi copii în tribune, şi n-a obţinut decât un punct. Este vorba de meciurile Petrolul - FCM Târgu-Mureş, scor 0-1 şi Petrolul - Pandurii, scor 0-0. Cele două rezultate, dar mai ales prestaţia favoriţilor, i-a nemulţumit profund pe suporterii Petrolului. Aceştia şi-au înecat amarul, cum se spune, scriind o poezie, care circulă de câteva zile pe mailuri.
Iată poezia petroliştilor
„Iubito azi te duci la meci
Mâncare-mi sunt covrigii
Să-ţi iei fularul dacă pleci
Că eu rămân pe Digi
Copile azi te duci la meci
Nu mergi la meditaţii
Să-ţi iei fularul dacă pleci
Că eu rămân cu taţii.
Azi mamă tu te duci la meci
Să freamăte tribuna
Şi îţi promit că dacă pleci
Fac piaţa toată luna.
Hai sor-meo că te duci la meci
Să îi urcăm pe garduri
Şi îţi promit că dacă pleci
Îţi cumpăr nişte farduri
Fetiţa mea, să-ţi iei mănuşi
Că astăzi schimbăm roulul
Azi am eu grijă de păpuşi
Tu cânţi pentru Petrolul
Bunico haide că pleci iar
Dar nu la Liturghie
Nu-ţi lua baticul, ia-ţi fular
Că mergi în galerie.
***
În casă vine-un val de frig
Cred c-a intrat bunica
„La ce m-ai pus maică să strig?
Că n-au jucat nimica!"
Copilul intră abătut
Îl văd trântind fularul
„Sunt supărat că am pierdut
Şi că mi-au luat penarul"
Şi mama vine-ncetişor
O văd că abia merge
„Ce jucători! Ruşine lor!
Puteau măcar s-alerge" @N