Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2011 a fost anul producţiilor agricole de excepţie

Publicat in Bursa, joi 22 decembrie 2011 ·

2011 a fost anul producţiilor agricole de excepţie, datorită condiţiilor climatice şi subvenţiilor acordate la timp, cu valori de piaţă duble faţă de anul trecut, de circa 12 miliarde euro, cu o contribuţie serioasă în PIB, dar şi anul în care ţara noastră a reuşit să intre pe piaţa internaţională a produselor agricole, potrivit lui Valeriu Tabără, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, citat de Agerpres: "Anul agricol 2011 a fost o continuitate a lui 2010, sub aspectul creşterii producţiilor din agricultură şi prin reintrarea României pe piaţa internaţională a produselor agricole. Am spus că 2011 a fost un de excepţie din toate punctele de vedere, pentru că s-au cumulat mai mulţi factori, în primul rând contribuind factorii naturali fără de care, indiferent cât ai investi, nu poţi realiza mare lucru. De foarte mulţi ani, România nu a avut, pe ansamblu, producţii de calitate, iar acest lucru a făcut ca România să fie un partener serios în piaţa internaţională, dar şi să îşi asigure fără rezerve produsele interne necesare".

În opinia domniei sale, valoarea producţiei agricole a înregistrat o dublare, în acest an, comparativ cu anul trecut, fiind situată între 10 şi 12 miliarde euro.

"Valoarea producţiei agricole se situează între 10-12 miliarde de euro, valoare confirmată şi de economişti, ceea ce înseamnă o creştere aproape dublă faţă de anul trecut, datorită preţurilor de valorificare mai mari comparativ cu 2010. De asemenea, aportul agriculturii la PIB a fost, în 2011, în medie, de 16 procente, deşi în anumite perioade contribuţia domeniului a depăşit 24%. Agricultura a fost pe primul loc în ceea ce priveşte activităţile economice cu contribuţie la PIB. Şi veniturile reale ale angajaţilor din sectorul agricol au înregistrat în acest an cea mai mare creştere din UE, iar la acest lucru au contribuit producţiile de foarte bună calitate şi o piaţă ex

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 8 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 6 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 10 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum o ora
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 5 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 9 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Şeful NATO avertizează că legăturile Rusiei cu China, Iranul şi Coreea de Nord ameninţă Europa

News.ro acum 8 ore
Cooperarea economică şi militară în creştere a Rusiei cu China, Coreea de Nord şi Iran ameninţă Europa, Indo-Pacificul şi America de Nord, a declarat marţi secretarul general al NATO, Mark Rutte, aflat la Paris, relatează Reuters. În ceea ce pare a

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

5°/10°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°