Răzvan şi Dani i-au propus un târg Simonei Gherghe, dar prezentatoare tv s-a lăsat cu greu convinsă să scoată câteva milioane din buzunar pentru o familie care urma să pirmească o casă nouă.
"Am reuşit să făurit cu un coleg de-al nostru şi de-al tău un obiect pe care vrem să ţi-l oferim spre cumpărare. Tabloul poate ajunge la tine în sufragerie, în shimbul a 10 milioane, care vor ajunge la copii familiei Cănuţă, cei care se vor muta în casă nouă, la primăvară", a fost invitaţia celor doi prezentatori.
Dar Simona Gherghe s-a făcut că nu înţelege şi a tot insistat ca cei 10 milioane să fie oferiţi din bugetul emisiunii.
"Deci să-l cumpere cei de la Acces Direct, cum ar veni, nu?"