Într-o perioadă în care peste tot se vorbeşte despre isteria şi apetitul românilor pentru cumpărăturile de Crăciun, nu ştiu câţi dintre noi mai avem timp să plecăm urechea la comemorarea Revoluţiei din decembrie 1989. Un eveniment care de altfel se repetă anual. Printr-o perdea de ninsoare deasă am asistat ieri la depunerea de coroane la Troiţa din Piaţa Victoriei, ridicată în memoria celor 21 de mureşeni care s-au jertfit pentru „libertate” în revoluţia din 1989. Au fost momente ideale în care fiecare dintre noi am avut prilejul să reflectăm la ceea ce am dorit şi am obţinut: democraţie, ieşirea de sub stăpânirea comunistă. De atunci, dinainte de 1989. Pentru că de-a lungul a 22 de ani, în loc să preţuim libertatea, am creat o altă naţiune comunistă, care nu a condus la altceva decât la umilirea populaţiei de rând, la şomaj, foamete şi chiar sinucideri.

Ceremonialul a început cu intonarea imnului de stat al României, pe care unii l-au ascultat cu mâinile pe piept. Atât autorităţi, revoluţionari cât şi cadre militare. Dar a urmat momentul reculegerii, în care să ne aducem aminte, în tăcere, de cei care au fost şi nu mai sunt printre noi. Un moment pe care toţi l-au respectat, mai puţin o mână de revoluţionari din rândul din spate. Pe lângă faptul că domnii nici nu s-au deranjat să-şi dea jos din cap pălăriile, au găsit de cuviinţă să chicotească şi să facă un schimb de cuvinte. Pentru ei momentul reculegerii nu a însemnat nimic. La fel cum nu a însemnat nimic timp de 22 de ani jertfa eroilor pentru guvernanţii care au profitat din plin pentru a fura, a vinde tot ceea ce era de vândut şi de a face datorii.

Într-o perioadă în care peste tot se vorbeşte despre isteria şi apetitul românilor pentru cumpărăturile de Crăciun, nu ştiu câţi dintre noi mai avem timp să plecăm urechea la comemorarea Revoluţiei din decembrie 1989. Un eveniment care de altfel se r