Gorjeanul de 45 de ani, din comuna Căpreni, a ajuns azi-noapte în arestul Poliţiei Gorj şi ulterior în penitenciar, unde îşi va petrece următorii 12 ani pentr comiterea infracţiunii de înşelăciune.
Bărbatul era urmărit internaţional, după ce a fugit din România în anul 2007. Ieri, poliţiştii din Stoina au aflat că s-a întors în ţară şi au plănuit prinderea lui. Azi-noapte, la ora 02.00, l-au şi dus în arest, fiind depistat pe raza localităţii de domiciliu, în satul Aluniş.
„Pe numele acestuia era emis de către Tribunalul Gorj un mandat de executarea a pedepsei cu închisoarea de 12 ani, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, dar şi un mandat european de arestare preventivă. În fapt, s-a reţinut că, în perioada mai-iulie 2007, V.N., împreună cu alţi inculpaţi, prin folosire de nume şi calităţi mincinoase, au indus în eroare reprezentanţii a cinci societăţi comerciale şi au produs acestora un prejudiciu de peste 222.000 lei, întrucât au folosit instrumente bancare de plată fără acoperire bancară pentru achiziţionarea de mărfuri pe care le-au valorificat ulterior", a declarat Daniel Tică,purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.