Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii de la Grupul Scolar Tehnic Hirlau ajuta 200 de asistati

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 21 decembrie 2011 ·

Cei de la Liceul "Vasile Alecsandri" au facut daruri copiilor de la Scoala Slobozia. Aproximativ 150 de elevi de liceu de la Grupul Scolar Tehnic din Hirlau vor oferi mici daruri beneficiarilor centrelor de ingrijire si asistenta din oras. Actiunea de intrajutorare are loc in cadrul poiectului „Suflet de crestin", aflat in al treilea an de implementare. Initiativa este sustinuta si de Protopopiatul din Hirlau. Vizitele elevilor la cele doua centre din oras, unul pentru batrini, celalalt pentru persoane cu handicap, au inceput luni, 19 decembrie, si se vor incheia in aceasta vineri. „Elevii scolii, indrumati de profesoara de religie Angela Savin, vor readuce in sufletele a aproximativ 200 de asistati bucurii, sperante si zimbete materializate in daruri traditionale de sarbatori - dulciuri si fructe cumparate din mica lor bursa - si concerte de colinde. De remarcat ca initiativa le apartine colectivelor noastre de elevi", a mentionat Lorela Iancu, director al Grupulului Scolar Tehnic Hirlau. Un proiect de promovare a altruismului in preajma sarbatorii Nasterii Domnului au desfasurat si elevii Liceului „Vasile Alecsandri". Indrumati de profesoara de religie Petronela Rubel, mai multi „alecsandristi" le-au daruit ieri jucarii si dulciuri elevilor de la Scoala Slobozia. Astfel, acestia din urma se vor putea bucura de venirea Craciunului, in ciuda posibilitatilor financiare reduse ale familiilor. In cadrul proiectului „Pentru copiii nostri", inainte de a primi cadourile, elevii de la Slobozia au sustinut un spectacol de colinde. „Acest proiect a continuat si anul acesta pentru ca, in primul rind, elevii nostri au solicitat acest lucru. Au avut initiativa de a colecta donatii si de a achizitiona produse. Acest lucru dovedeste feedback-ul pozitiv al proiectelor din anii precedenti, precum si faptul ca activitatile extrascolare au un important rol educativ", a spus profesoara

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum o ora
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum o ora
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Ucraina - Bilanţul victimelor atacului rusesc asupra Zaporojie creşte la zece

News.ro acum o ora
Bilanţul atacului rusesc de marţi asupra oraşului Zaporojie din sudul Ucrainei a crescut la zece morţi, după ce a fost găsit cadavrul unei femei, a anunţat joi guvernatorul local, scrie AFP. O persoană se află încă sub dărâmături, a adăugat această

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 3 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

40 de colete de articole pirotehnice, confiscate de polițiști! Acestea urmau să ajungă în mai multe județe, printre care și Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 11 decembrie a.c., acționând în baza Planului de acțiune „PIROTEHNIC 2024” și în urma activităților investigativ operative desfășurate, polițiștii Serviciului, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov au efectuat un control la sediul

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

George Simion susține că va iniția suspendarea președintelui Klaus Iohannnis, în noul Parlament, pentru „lovitură de stat”: „Avem voturi”

HotNews acum 10 ore
Liderul partidului de dreapta radicală AUR, George Simion, a solicitat miercuri seară, într-o emisiune la postul Realitatea Plus, demisia președintelui Klaus Iohannnis și a judecătorilor de la Curtea Constituțională a României (CCR), în contextul an

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 12 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°