Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voluntari în armată până la 50 de ani

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 21 decembrie 2011 ·

Plenul Senatului a aprobat, miercuri, cu 83 de voturi pentru, 11 voturi împotrivă şi două abţineri, propunerea legislativă potrivit căreia vârsta până la care soldaţii şi gradaţii voluntari pot efectua serviciul militar creşte de la 40 de ani la 50 de ani. “În urma analizelor efectuate de conducerea Ministerului Apărării Naţionale şi a celorlalte structuri în care sunt angajaţi soldaţi şi gradaţi voluntari, s-a constat că această categorie de personal îşi poate desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii până la vârsta de 50 de ani şi nu până la vârsta de 40 de ani, cum se prevăzuse iniţial. Analiza a avut în vedere şi problematica privind cheltuielile cu selecţia şi instruirea, precum şi necesitatea de a se beneficia de experienţa acumulată de aceştia în teatrele de operaţii, în condiţiile participării cu trupe pentru îndeplinirea angajamentelor asumate faţă de partenerii din NATO”, se arată în raportul suplimentar al Comisiei de specialitate din Senat.

Plenul Senatului a aprobat, miercuri, cu 83 de voturi pentru, 11 voturi împotrivă şi două abţineri, propunerea legislativă potrivit căreia vârsta până la care soldaţii şi gradaţii voluntari pot efectua serviciul militar creşte de la 40 de ani la 50 de ani. “În urma analizelor efectuate de conducerea Ministerului Apărării Naţionale şi a celorlalte structuri în care sunt angajaţi soldaţi şi gradaţi voluntari, s-a constat că această categorie de personal îşi poate desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii până la vârsta de 50 de ani şi nu până la vârsta de 40 de ani, cum se prevăzuse iniţial. Analiza a avut în vedere şi problematica privind cheltuielile cu selecţia şi instruirea, precum şi necesitatea de a se beneficia de experienţa acumulată de aceştia în teatrele de operaţii, în condiţiile participării cu trupe pentru îndeplinirea angajamentelor asumate faţă de partenerii din NATO”, se arată în rap

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace din 2025 se ascunde de peste un an într-un loc secret

HotNews acum 33 minute
Maria Corina Machado, laureata din 2025 a Premiului Nobel pentru Pace, se ascunde într-o locație necunoscută din august 2024, după ce regimul președintelui Nicolas Maduro a declanșat o reprimare brutală a manifestațiilor împotriva opoziției și a man

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 4 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Recomandările Primăriei

Ziua Constanta acum 2 ore
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă mâine, în intervalul orar 09:00-18:00. În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50...60 km/h și izolat 70 km/h. Local și temporar, intensificări ale vân

Armistiţiul din Fâșia Gaza a intrat în vigoare. Mii de palestinieni se îndreaptă spre nord

Adevarul acum 22 minute
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare, iar trupele s-au retras la liniile de desfăşurare convenite în planul de pace.

Pericol major în Filipine Cutremur de 7,6 și avertizare de tsunami. Recomandări pentru cetățenii români

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, un cutremur

Un bărbat a turnat benzină pe el și pe mașină într-o stație de carburanți din Timișoara

Mediafax acum o ora
Polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în incinta unei stații de alimentare situate pe bulevardul Republicii, o persoană ar fi turnat carburant, atât pe autoturism, cât și pe aceasta. Situația a fost o

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 12 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Cum este alimentată economia de război a Rusiei chiar de către aliaţii europeni ai Ucrainei. România, printre ei. Cu cât au crescut importurile de energie din Rusia

HotNews acum 2 ore
Mai multe ţări din UE înregistrează o creştere a importurilor de energie din Rusia în 2025, iar printre acestea se numără România, Franţa, Olanda şi Portugalia. În cazul României, este vorba de o creştere de 57%, arată o analiză Reuters, citată de N

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: temperaturi și precipitații în limite normale

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie anunță, în prognoza valabilă pentru perioada 13 octombrie – 10 noiembrie, că valorile termice se vor situa, în general, în jurul mediilor multianuale, cu abateri ușoare de la normal, iar regimul pluviometric v

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°