Revărsarea durerii din Coreea de Nord după moartea lui Kim Jong-il s-a manifestat la scară largă şi pare să fi zguduit întreaga populaţie. Însă nord-coreenii plâng cu sinceritate, sau se comportă, pur şi simplu, aşa cum cred că ar trebui s-o facă?

Semnalul a fost dat de către prezentatoarea televiziunii de stat, care era îmbrăcată în negru şi depunea eforturi considerabile pentru a nu izbucni în plâns.

După care a urmat o isterie în masă, cu lacrimi, jale şi pumni care loveau trotuarele, relatează BBC.

Bărbaţii şi femeile au fost cuprinşi de isteria de masă. „Cum a putut să ne părăsească?", a întrebat o femeie cu lacrimile curgându-i pe obraji.

Tot ce nu este interzis, devine obligatoriu

Scenele amintesc de cele care au urmat morţii tatălui lui Kim Jong-il, Kim Il-sung, în 1994. Însă cât de autentică este durerea nord-coreenilor?

„Este aproape imposibil de ştiut", a declarat Anthony Daniels, un psihiatru şi scriitor care a vizitat Coreea de Nord în 1989 ca membru al delegaţiei britanice la Festivalul Internaţional al Tineretului şi Studenţilor.

„Acolo există un amestec teribil de frică, teroare şi teamă în legătură cu viitorul fiecăruia, de isterie de masă şi, poate, chiar de durere sinceră", a declarat el. „Cred că nu vom cunoaşte niciodată realitatea. Există obstacole culturale imense. În plus, trebuie să vă amintiţi că, în cadrul acelui regim, tot ce nu este interzis, devine obligatoriu, aşa că este imposibil de ştiut care este adevărata lor stare de spirit".

Isteria de masă, singura emoţie exprimată

Nici o exprimare a emoţiilor nu s-a făcut simţită în timpul vizitei sale din 1989, cu excepţia isteriei de masă.

„Când am fost pe un stadion imens iar Marele Conducător (Kim Il-sung) s-a arătat mulţimii, toţi s-au ridicat în picioare şi au început să i se închine, în sensul propriu al cuvântului, iar tribunele vui