Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi cine ar putea să-i ia locul lui Gabi Balint la naționala Moldovei

Publicat in Adevarul, miercuri 21 decembrie 2011 ·

Tehnicianul român Gavrilă „Pele" Balint şi-a încheiat toate conturile cu Federaţia de Fotbal. În locul lui se vehiculează numele lui Igor Dobrovolschi, Ion Testemiţanu, Alexandru Spiridon şi chiar al primului selecţioner Ion Caras.

De trei zile naţionala de fotbal a rămas fără antrenor principal. Deşi avea contract până la finalul anului, Gabi Balint a decis să renunţe anticipat la funcţia de tehnician, după o discuţie cu preşedintele FMF, Pavel Cebanu.

„Am discutat cu domnul Cebanu şi am luat decizia de a nu vorbi deloc despre acest lucru. Nu vreau să apară speculaţii şi să las loc la interpretări. Cred că e mult mai bine să fie un antrenor de-al lor decât altul adus de pe nu ştiu unde", a declarat antrenorul pentru postul de radio GSP din România. De cealaltă parte, Federaţia de fotbal a anunţat pe site-ul oficial că s-a „încercat negocierea unei prelungiri a contractului, dar din anumite motive nu s-a ajuns la un acord".

Gabi Balint (48 de ani) a fost numit în funcţia de antrenor principal al selecţionatei Republicii Moldova la 19 ianuarie 2010.

NUMELE SUCCESORULUI, ÎNVĂLUIT ÎN MISTER

Retragerea lui Balint nu a surprins conducerea forului naţional de profil. Discuţii despre o eventuală remaniere pe banca tehnică a tricolorilor s-au iscat încă din toamnă, fiind motivate de rezultatele slabe ale moldovenilor. „Doar după ce ne-am despărţit oficial, dar şi amical, de antrenorul român, am început să analizăm dosarele potenţialilor candidaţi", a spus pentru „Adevărul" Pavel Cebanu, preşedintele FMF. Ciobanu spune că îşi doreşte foarte mult ca să intrăm în noul an cu un nou antrenor la selecţionată.

În rândul jurnaliştilor şi antrenorilor sunt vehiculate mai multe nume ale antrenorilor care pot veni la naţională. Unul dintre ei ar putea fi ucraineanul Vladimir Liutîi, care acum un an a fost aproape de a deveni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 minute
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 43 minute
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 48 minute
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

VIDEO Selly, după incidentele de la „Beach, Please”: „Asta e muzica pe care o ascultă copiii voştri! Eu n-aş vrea să trăiesc într-o ţară în care revine cenzura!”

HotNews acum 36 minute
Selly, pe numele său real Andrei Șelaru, co-organizator al Festivalului „Beach, Please!”, răspunde acuzațiilor din spaţiul public privind promovarea, la acest eveniment, a consumului de droguri şi a muzicii cu versuri violente sau sexuale: „Muzica h

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum o ora
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 2 ore
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°