După 4 ani de succese interminabile şi ameţit de perfecţiunea creaţiei sale, antrenorul Barcelonei poate ceda în faţa unei maladii rarisime, cunoscută ca sindromul Stendhal.
Guardiola se teme să nu fie copleşit pe propria creaţie. Ajunsă aproape de perfecţiune, după al 13-lea trofeu cucerit în 30 de luni, Barcelona şi-ar putea pierde antrenorul la finele stagiunii. Pep e tentat să nu-şi mai reînnoiască acordul scadent în vară. De vină e "sindromul Stendhal", de care chiar el a vorbit recent şi a descris senzaţia pe care o trăieşte pregătindu-i pe Messi şi pe ceilalţi campioni mondiali, comparînd-o cu ameţeala simţită în faţa unei mari opere de artă.
Gazzetta dello Sport a găsit explicaţia: "Pep consideră că procesul reproductiv al Barcelonei la niveluri atît de înalte s-a automatizat şi a obosit să abordeze fiecare joc cu eticheta de favorit". Şi Guardiola admite: "Acesta-i aspectul cel mai greu de gestionat. După fiecare succes, o dată depăşite cele zece minute de bucurie, sarcina mea e să descopăr ce n-a mers şi să corectez".
Perfecţionistul dorit de Chelsea, Bayern şi Inter se înclină-n faţa echipei: "Antrenez o generaţie unică pentru dragostea faţă de fotbal. Nu există o satisfacţie mai mare decît să aud «Îmi place să vă văd, e ca şi cum ai merge la cinema sau la teatru». Cînd aud un sportiv că se plînge de oboseală, i-aş zice «Uită-te la ei! Au tot, bani, succes, femei. Şi totuşi, mereu dau tot ce pot»".
Ce e sindromul Stendhal
Boala e o slăbiciune produsă de admiraţia pentru artă, fiind descoperită acum două secole. În 1817, celebrul scriitor francez Stendhal vizita Biserica Santa Croce din Florenţa şi a simţit că leşină, inima a început să-i bată rapid şi a căzut în extaz. "Absorbit de contemplarea frumuseţii sublime, o vedeam de aproape, parc-o atingeam. Am ajuns la un nivel foarte înalt de emoţie, unde s-au întîlnit se