Prahovenii care taie porci în această perioadă sunt sfătuiți să facă examenul trichineloscopic al cărnii, pentru a evita îmbolnăvirea cu Trichinella Spiralis. Direcția Sanitar Veterinară Prahova a deschis mai multe centre în acest scop.
Au fost înființate 34 de centre la nivelul județului, dintre care trei sunt în Ploiești și două în Câmpina și câte unul la Sinaia, Breaza, Bucov, Bănești (2), Boldești Scăeni, Berceni, Bărcănești, Ciorani, Comarnic, Cornu, Drăgănești, Filipeștii de Pădure, Florești, Gherghița, Colceag, Izvoarele, Măgurele, Mănești, Mizil, Scorțeni, Slănic, Starchiojd, Plopeni, Târgșoru Vechi, Urlați, Valea Călugărească, Vălenii de Munte și Valea Doftanei. Pentru realizarea examenului trichineloscopic, proprietarul porcinelor sacrificate trebuie să prezinte actul său de identitate, crotalia auriculară a animalului tăiat, sternul și probe din musculatură. Verificarea este contra-cost, prețul unui examen fiind de aproape 10 lei. Trichineloza este o infecție cu un vierme parazit. Oamenii se infectează accidental atunci când consumă carne gătită la temperaturi inadecvate care conține larve de Trichinella spiralis. Majoritatea infecțiilor nu determină simptome, dar expunerea masivă poate cauza manifestări clinice diverse, cum ar fi diareea, febra, mialgii și stare de prostrație. Cei care prezintă astfel de simptome este bine să se prezinte de urgență la medic.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!