* spectacolul muzical-coregrafic "E vremea colindelor!" s-a remarcat printr-o calitate deosebită, omagiind astfel cei 60 de ani de activitate a instituţiei
Joi seara, la Casa Tineretului a avut loc spectacolul muzical -coregrafic "E vremea colindelor!", prilejuit de apropierea sărbătorilor de iarnă, susţinut de elevii Şcolii Populare de Arte "Vespasian Lungu" Brăila.
Numeroşi brăileni au răspuns invitaţiei de a se delecta cu un spectacol de calitate, sala fiind arhiplină. Conceput să cuprindă aspecte din activitatea tuturor secţiilor şcolii, spectacolul din acest an s-a remarcat printr-o calitate deosebită, marcând cei 60 de ani de activitate a instituţiei.
În deschidere, elevii Anastasia Zamfirache, Victor Prister, Dafina Trufaş şi Irina Buleac, îndrumaţi de prof. Mircea Petrescu, au interpretat la pian piese din creaţiile compozitorilor F. Liszt, D. Cimarosa şi F. Chopin. A urmat un duet la vioară susţinut de Mădălina Roşca şi Athena Moldovan, elevi ai prof. Ioan Popescu, care au interpretat colindele "Moş Crăciun" şi "O, brad frumos", apoi din nou un moment de interpretare la pian, susţinut de către eleva Cătălina Popa, îndrumată de prof. Raluca Ciucă. Programul a continuat cu aria "Habanera", din opera "Carmen" de G. Bizet, în interpretarea elevei Andra Ştefania, de la clasa de canto clasic a prof. Mariana Iordache. În scenă au intrat apoi elevele de la canto muzică uşoară, Mihaela Mocanu, Ştefania Dima, Iulia Burcă şi Alexandra Coman, care au interpretat melodii de succes din repertoriul internaţional, la fel ca şi elevii prof. Adriana Toma: Laura Stoian, Iulian Pânzaru, Lozioara Zamfir şi Emilia Gheorghe.
În sala de spectacol au răsunat apoi şi acorduri de muzică folk, susţinute de elevii Raluca Moldoveanu şi Bogdan Raicu, îndrumaţi de prof. Florin Lazăr, după care un potpuriu de melodii interpretate la orgă electronică de elevii Denis Giur