Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul Gyerko Laszlo demisionează din funcţia de senator, după numirea la Consiliul Concurenţei

Publicat in Romania Libera, miercuri 21 decembrie 2011 · ·

Senatorul UDMR Gyerko Laszlo şi-a anunţat, astăzi, în plen, demisia din funcţie, după ce a fost numit, prin decret prezidenţial, consilier de concurenţă la Consiliul Concurenţei, relatează Mediafax.

Viceliderul grupului UDMR a afirmat că speră să colaboreze cu Parlamentul şi în noua calitate de membru al Consiliului Concurenţei.

"Consider că am găsit prieteni, colegi de nădejde în această Cameră, atât în plen, cât şi în personalul care ajută zi de zi activitatea Senatului. Noua mea funcţie va avea o colaborare strânsă şi fructuoasă cu Senatul şi cu Parlamentul României în continuare. Această colaborare va fi una de succes şi în continuare şi în interesul celor care ne-au ales", a afirmat Gyerko.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretele privind numirea lui Mircea Valentin în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei şi a lui Gyerkó László în funcţia de consilier de concurenţă.

Preşedintele Băsescu a declarat, marţi, că s-ar bucura dacă problema pieţei energiei ar fi tratată ca prioritate la Consiliul Concurenţei, el apreciind că trebuie dezlegate "misterele acestei pieţe care nu vrea să funcţioneze încă aşa cum trebuie" şi pe care prea mulţi cred că o pot ţine sub control

"După cum ştiţi, sunt destul de atent la ce se întâmplă pe pieţe. M-aş bucura mult, mai ales că avem aici un vicepreşedinte, dacă la Consiliul Concurenţei problema pieţei energiei ar fi tratată ca o prioritate, pentru a reuşi să dezlegăm misterele acestei pieţe care nu vrea să funcţioneze încă aşa cum trebuie. Sunt prea mulţi care cred că o pot ţine sub control", a spus preşedintele Traian Băsescu, la finalul ceremoniei de învestire în funcţie a noului vicepreşedinte şi a unui nou consilier la Consiliul Concurenţei, Mircea Valentin şi, respectiv, Gyerko Laszlo.

Senatorul UDMR Gyerko Laszlo şi-a anunţat, astăzi, în plen, demisia din funcţie,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Discuţiile utilizatorilor cu AI-ul Meta devin publice în aplicaţie

News.ro acum 24 minute
Utilizatorii soluţiei de inteligenţă artificială dezvoltată de Meta postează în mod public discuţiile cu chatbot-ul, fără a-ţi da seama că acestea devin vizibile tuturor. Spre deosebire de toate celelalte soluţii de AI, cea creată de Meta reuşeşte -

Mitsubishi negociază o posibilă achiziţie de 8 miliarde de dolari în sectorul gazelor de şist din SUA

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul japonez Mitsubishi Corp se află în negocieri avansate pentru a achiziţiona active de gaze de şist din Statele Unite deţinute de firma de investiţii Aethon Energy, într-o tranzacţie estimată

Atac sângeros la Teheran Trei angajați ai Semilunii Roșii, uciși în timp ce acordau ajutor răniților

Ziua Constanta acum 22 minute
Trei angajați ai Semilunii Roșii iraniene au fost uciși luni la Teheran într-un atac israelian în timp acordau ajutor răniților în cartierul Shahid Bagheri, a anunțat organizația, echivalentul iranian al Crucii Roșii, potrivit surselor citate de Age

Uniunea Europeană vrea să menţină planul de interzicere a importurilor de gaze naturale și lichefiate din Rusia, în pofida vetourilor din Ungaria şi Slovacia

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană intenţionează să propună oficial marţi o lege care să interzică importurile de gaze naturale şi gaze lichefiate (GNL) din Rusia până la finalul anului 2027, în pofida opoziţiei expr

„Toată lumea ar trebui să evacueze imediat Teheranul! Trump a plecat de la Summitul G7 cu o zi mai devreme

Adevarul acum 47 minute
Donald Trump și Marco Rubio se întorc de la Summitul G7 din Canada cu o zi mai devreme „din motive evidente”, potrivit președintelui american.

RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 620. Netanyahu: „Uciderea ayatollahului Khamenei va pune capăt conflictului”

Gandul acum 55 minute
Uciderea ayatollahului Ali Khamenei „va pune capăt conflictului” dintre Israel și Iran, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu într-un interviu acordat postului de televiziune american ABC. „Aceasta nu va duce la o escaladare a conflictul

Caz tragic în București! O fetiță de doar doi ani a murit, după ce a căzut de la etajul unui bloc

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – au fost sesizați cu privire la un incident petrecut la o adresă din Sectorul 1, unde un copil ar fi căzut de la un etaj superior

BANCUL ZILEI | Nevasta și Catapult

Gandul acum 23 minute
Bancul zilei. O discuție între un utilizator și ChatGPT stârnește amuzamentul. Totul pornește de la cât face 2+3 și ce spune soția! Spor la râs! Discuție cu ChatGPT – Cât face 2+3? – 2+3=5. – Soția me spune că 6. – Poate soția ta glumește sau încear

Kelemen Hunor: Eu aş creşte TVA-ul, două puncte procentuale / Aş lăsa cota unică 10%, 16% la dividende şi profit

Mediafax acum 10 ore
Întrebat despre discuţiile dintre partide din ultimele zile şi care variante vor rămâne, Kelemen Hunor a spus: „Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii, fiindcă mai suntem în discuţii în aceste zile. Eu aş lăsa impozitul cota unică 10%, 16% d

FOTO. Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Galați! A fost emis mesaj RO-Alert

Ziua Constanta acum 10 ore
În această seară, 16 iunie 2025, ISU Galati a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un incendiu cu degajări mari de fum în zona depozitelor din M39, Galați. Intervin in aceste momente Detasamentul de pompieri Galați și Secția de pompieri Galați

Vremea

București
acum

21°
mar.

18°/33°
mie.

18°/29°
joi

21°/32°
vin.

20°/26°
Iasi
acum

19°
mar.

17°/26°
mie.

14°/26°
joi

17°/29°
vin.

15°/22°
Constanta
acum

22°
mar.

19°/27°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
vin.

15°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

15°/31°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/27°