Trei femei, membre ale mişcării FEMEN, au plătit scump participarea la manifestul topless de la Belarus. Acestea au fost torturate de agenţi KGB care le-au abandonat noaptea într-o pădure fără haine şi acte de identitate, după ce au fost ameninţate cu moartea, potrivit AFP.
Femeile se afişaseră parţial dezbrăcate în faţa clădirii KGB cu ocazia împlinirii a un an de la controversata realegere a autoritarului preşedinte belarus Alexandr Lukaşenko în urma unui scrutin marcat de fraude.
Irina Şevcenko, purtătoarea de cuvânt a FEMEN a povestit că au fost "ridicate de poliţişti şi de agenţi ai KGB" când erau pe cale să ia trenul din Minsk în seara de luni pentru a se întoarce în Ucraina.
Conform declaraţiei făcută de tânăra femeie, forţele de ordine le-au legat la ochi şi le-au urcat într-un autobuz care a mers toată noaptea până la o pădure din regiunea Gomel (320 km sud-est de Minsk).
Acolo, femeile au fost obligate să se dezbrace complet la o temperatură de aproape zero grade. Agresorii le-au stropit cu petrol şi le-au ameninţat că le vor da foc de vii. Femeile au mai fost ameninţate cu un cuţit folosit de agresori pentru a le tăia părul, conform lui Şevcenko.
Toată întâmplarea a fost filmată de agenţii KGB care le-au abandonat apoi pe femei fără îmbrăcăminte în mijlocul pădurii în noaptea de luni spre marţi. Acestea au căutat o ieşire din pădure şi s-au întâlnit cu un localnic care le-a oferit un telefon mobil pentru a chema ajutor, conform aceleiaşi surse.
Cele trei protestatare sunt "în viaţă dar nu în stare bună de sănătate", a declarat pentru AFP lidera mişcării FEMEN, Anna Gutsol.
"Le-au fost luate actele de identitate. Ambasadorul şi consulul Ucrainei (în Belarus) se vor întâlni cu ele", a adăugat aceasta.
Purtătorul de cuvânt al KGB-ului belarus Alexandr Antonovici a refuzat