Foto: Dragos Savu / Intact Images Nimic nu poate pătrunde în adâncurile tale aşa cum o face vocea Adelei Mărculescu. Transmite un soi de sensibilitate, de fragilitate însoţită de o nebănuită putere de expresie. O feminitate atât de aparte, încât doare, o strălucire atât de puternică, încât arde tot ce este nevaloros. O capacitate rară de a pătrunde la temelii. Zguduitoare când lasă libertate apelor profesiunii sale de credinţă, şi la fel de incredibilă în marile sale tăceri. O vorbă scurtă, un gest aidoma, discret. Dar când te priveşte în ochi poţi fi sigur că eşti cel care trebuie să fii, căci altfel nu se poate. Talentul său îţi inundă fiinţa şi din acea clipă nu mai eşti singur niciodată. Crede în Teatru. Crede în forţa Cuvântului. Crede în Prieteni, crede în Adevăr. Pentru Adela Mărculescu, teatrul este un mod de viaţă. Unicul. Astăzi, Adela Mărculescu îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Bucuria şi generozitatea ne curăţă sufletul"
"Ce a însemnat anul care a trecut, cu bune şi cu rele? Bine zis. Cu bune şi cu rele. Sau invers. Dar să nu contabilizăm. Socotelile nu-mi plac. Nu de alta, dar, de câte ori le-am făcut, am ieşit prost. Anul trecut, aşadar: cu echilibru le-am trecut pe toate. Pentru că ştiam că vine iar Crăciunul, ziua mea, bucuria pomului împodobit. Ce a însemnat? Ce vreau să însemne: bradul cu plete de beteală multicoloră lângă care timpul m-a adus... pe mine. Şi aşa, an de an. Timpul, marele stăpânitor a toate. Vedeţi? De asta nu fac socoteli.
Mă felicit pentru credinţa mea neabătută în Dumnezeu, în Părinţi, în Prieteni, şi pentru ei, şi pentru mine, în Profesiunea mea – în Teatru...
Şi mă mustru – ba, chiar, mă cert rău! – pentru că n-am avut tăria – sau nu am găsit un bob zăbavă – de a-mi cere iertare. Cu glas tare, răspicat.
Motorul care mă face să mer
