Cu o consecvenţă de care, cu lideri nevolnici, ghiftuiţi sau şantajaţi cu dosare penale, marile sindicate nu mai sunt în stare, revoluţionarii au ieşit ieri din nou în stradă. Înghesuiţi de jandarmi în ţarcul de la Muzeul Antipa şi, fireşte, ignoraţi de guvernanţi şi de televiziunea publică, aceeaşi pe care, acum 22 de ani, mulţi au crezut că o apără, fiind răniţi, iar camarazi ai lor pierzându-şi viaţa, au protestat din nou. Nu doar pentru că Guvernul Boc le-a tăiat indemnizaţia, ci în general, împotriva politicii de sărăcire sălbatică, prin măsuri administrative, apreciate ca sălbatice de către politicieni şi economişti occidentali, numai şi numai a categoriilor nevoiaşe, defavorizate. Pentru că “aceşti infractori care conduc ţara” - cum suna ieri un slogan al revoluţionarilor - nu se ating de veniturile mahărilor, ale clientelei politice cocoţate în posturi grase, ale multimilionarilor care şi-au construit averile uriaşe prin jefuirea patrimoniului public, prin drenarea Bugetului Naţional cu ajutorul contractelor oneroase.

Protestele revoluţionarilor au iscat reacţii diferite, adverse chiar. Am întâlnit pe forum ricanările otrăvite ale unor postaci anonimi, care ori sunt în necunoştinţă de cauză, ori sunt pripăşiţi pe o leafă scârboasă în vreun birou al Puterii, având ca fişă a postului hămăitul imediat ce stăpânii le sunt deranjaţi, fie de mass-media, fie de vreo grevă sau un miting. Postaci care n-au ezitat să-i vitupereze global pe revoluţionari ca fiind “gunoaie” şi “profitori”.

I-am văzut acum 22 de ani, pe înserate, la 21 decembrie, mulţi abia trecuseră de adolescenţă, la Intercontinental. Încropeau baricada, scriau lozinci, Dan Iosif răguşise pe stâlpul Parkingului, îndemnându- i să nu plece. N-au plecat, au rămas să strige “Jos Ceauşescu, jos tiranul!”, fără să se gândească atunci că mulţi vor fi împuşcaţi, iar cei ce vor scăpa de gloanţe vo