- Comentariu - nr. 915 / 21 Decembrie, 2011 Intr-o intoarcere tarzie in memorie, ma opresc la 19 februarie 1992, ziua in care publicam, cu amaraciune, in "Cuvantul liber”, insemnarea "«Revolutia de catifea », oua si fluieraturi”. Rememorez si acum secventa care m-a determinat sa scriu acele randuri. Presedintele Cehoslovaciei, Vaclav Havel, filosoful, scriitorul, neinfricatul disident ceh, ridicat in slavi, pentru meritele lui reale de luptator, premiat pentru indrazneala gandirii lui, pentru curajul si contributia hotaratoare la "Revolutia de catifea”, era fluierat, copios, si cat se poate de ciobane ste, in momentul aparitiei intr-un balcon din Bratislava, cand incerca sa se adreseze compatriotilor. "Haulit” cu o ingratitudine demna doar de tagma birjareasca, Havel avea prilejul trist sa verifice din propria-i experienta, dar si prin "osardia” unor compatrioti, sensul sintagmei: "Sic transit gloria mundi”. Printre aceste fluieraturi in degete si in clocotul acela de huiduieli, renunta, face stanga-mprejur si pleaca. Mi-am amintit atunci de Alexander Dubcek, cel sechestrat de sovietici, in 1968, si dus, legat fedeles, la Moscova, pentru a da socoteala pentru "Primavara de la Praga”. Cat de aproape-i, uneori, in aceasta viata, decaderea si prabusirea de urcus si de marire! Cred, sunt sigur, ca lui Havel, atunci, i s-a ridicat un nod sarmos in gat, ca un arici, gandindu-se ca aceia cu degetele varate in gura nu isi inhata unul altuia, din mana, vreo carte, nici ca se dau in vant dupa subtilul scris al lui Havel, luat de la masa de lucru si asezat in jiltul Puterii tocmai de cei porniti atunci sa-l huiduie. Si m-am gandit la un presedinte georgian, Zviat Gamsamurdia, poetul gruzin, inaltat si el in demnitate, apoi alungat de opozitia armata, formata de cei mai infocati fosti sustinatori. Pe cei care-l huiduiau atunci pe Havel ii impungea la inima o alta dorinta, po