Alocarea totală pentru Măsurile de investiţii este de 7,01 mld. euro
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a plătit efectiv, până în data de 8 decembrie 2011, 2,93 miliarde de euro din fondurile alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013 (PNDR).
Pe lângă această sumă, România a absorbit şi 561 de milioane de euro, fonduri care reprezintă avansul acordat de Comisia Europeană în momentul demarării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
Cumulând avansul şi plăţile efectuate, rezultă un total de peste 3,5 miliarde de euro fonduri atrase de România prin PNDR, ceea ce reprezintă un grad de absorbţie a fondurilor europene ce depăşeşte 30,1% din totalul fondurilor disponibile pentru dezvoltare rurală.
"Alocarea totală pentru Măsurile de investiţii din cadrul PNDR pe care APDRP le implementează este de 7,01 miliarde de euro, din această sumă fiind solicitate până în prezent aproximativ 15,2 miliarde de euro, prin 95.372 cereri de finanţare, ceea ce înseamnă un grad de solicitare a finanţărilor de 217,66%. Din cele 95.372 proiecte depuse, APDRP a selectat spre finanţare 47.956 de cereri de finanţare în valoare de 4,48 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un grad de utilizare a fondurilor de 64% din alocarea financiară a Măsurilor de investiţii", se arată într-un raport al instituţiei.
S-au semnat contracte de finanţare cu 46.177 beneficiari
Până în prezent, APDRP a semnat contracte de finanţare cu 46.177 beneficiari de fonduri europene nerambursabile, în valoare de 4,15 miliarde de euro, acest proces fiind în plină desfăşurare. Astfel, prin măsura 121 "Modernizarea exploataţiilor agricole", până în acest moment, APDRP a primit 6.116 cereri de finanţare, din care au fost selectate 2.033 de proiecte cu o valoare nerambursabilă de 826 mil. euro. Totodată, au fost efectuate plă