Ana Maria, alintată de părinţi Anouky, a avut o experienţă cutremurătoare, care a făcut-o să vadă moartea cu ochii.
Publicăm mai jos povestea unei fete minunate, scrisă de mama ei, la rândul ei o luptătoare.
"E frumoasă ca o zână, cu bunătatea şi cuminţenia unui înger. Nu am să pierd vremea cu strălucirea diplomelor şi a medaliilor– e cel mai harnic şi conştiincios şcolar din câţi ştiu. Este meticuloasă, organizată, autodidactă, modestă, altruistă– n-o să iau la rând dicţionarul, pentru că sunt puţine calităţi pe care să nu i le pot bifa. Dar poate cea mai bună etichetă ce i se potriveşte este aceea de luptătoare. Chiar a vrut să vină în viaţa noastră şi şi-a făcut drum «cu coatele»: aveam 41 de ani când am născut-o, abia întrerupsesem citostaticele când am aflat că sunt însărcinată. Nu pot rezuma 12 ani de zilnice revelaţii la câteva exemple, nerelevante poate. Dar... În mini-vacanţa de 1 iunie 2011, am fost invitaţi în Deltă şi am sperat într-un weekend de vis. Aproape a fost să fie, până când barca în care se plimbau un adult şi cei patru copii din grup s-a răsturnat în mijlocul lacului. Într-o secvenţă redată în slowmotion, le-am văzut pe fete cum sunt aruncate de forţa centrifugă, zburând într-un evantai înnebunitor şi dispărând în apă.
A simţit sfârşitul
Au fost zeci de secunde lungi cât veşnicia, cu oglinda lacului încremenită în jurul bărcii răsturnate şi nimic altceva. Doar urletele părinţilor nebuni pe mal, neputincioşi. A ieşit întâi tatăl căruia i le încredinţasem (noi, mamele fără minte), apoi cele două fete ale lui– cele mai mari din grup. De gâtul Anei mele se agăţase cu disperare mezina grupului– se ţinea de eşarfa de la gâtul ei, strangulând-o şi mergând împreună la fund. Oricât a forţat, era prea greu pentru ea, de gât cu celălalt copil panicat. Părintele acela s-a luptat să le despartă, şi, în disperare de cauză, a lovit-o cu c