Doua fantome ne bantuie zilele astea: Ion Iliescu si Neagu Djuvara. Daca din fata uneia trebuie sa fugim ca de boala, dupa cealalta merita sa alergam precum Forest Gump prospat eliberat din tijele de titan.
Primul apartine unei lumi care ne-a invatat ca libertatea de expresie, proprietatea, siguranta unicitatii sunt mofturi, celalalt ne aduce aminte ca demnitatea, identitatea si educatia sunt unicul sprijin al unei societati in cautarea potecii. Primul miroase a praf de pusca si sarma ghimpata, al doilea a botosei si scortisoara.
Neagu Djuvara spune ca ar dezlantui justitia prin scoaterea la pensie a judecatorilor batrani, Ion Iliescu se plange de puslamalele care-i contesta autoritatea in materie de morala.
L-ati auzit vreodata pe fostul presedinte sa-si insuseasca vreo critica? Oricine a cutezat sa afirme, fie si pe o voce domoala, ca s-ar putea sa fie depasit, s-a ales cu dosare de cadre si eternul "cum isi permite?". Ne-a prostit pe multi, odata, si ma includ si pe mine aici, dar unii de varsta mea, sau din generatii apropiate, tind sa ramana atinsi. E ca o infectie intraspitaliceasca, rezistenta, doar se dezvolta in medii sterile.
Nu reusesti sa-l scoti din ale lui nici cu descarcerarile, el chiar crede ca providenta l-a pus in calea tarii sale. Iar despre parazitoza care a urmat dupa ce le-a multumit minerilor ca le-au crapat capul unor semeni de-ai nostri considera ca a facut parte din lungul drum al democratiei spre definitie.
Intr-o tara unde plangea masa a trebuit sa vina Ion Iliescu pentru a face meniul zilei. Daca securitatea batea prin apartamente conspirative si dadea ceai de chimen cu palme, un mic dejun mai frantuzesc, Ion Iliescu a reinventat bata in cap, a aruncat aceasta tara inapoi in neguri.
Ce mai cauta acest om in spatiul public? Este intretinut de doi prieteni care nu se p
