Coţofenele independenţei absolute a magistraţilor, precum şi unele vrăbiuţe din societarea civilă, vor sări ca arse.
Năstase (PSD) achitat, Miki Şpagă (UNPR) condamnat. Păcuraru (PNL) a scăpat, Apostu (PDL) e tot arestat. Pentru o persoană profund tendenţioasă, aşa cum îmi propun să fiu în acest text, ultimele veşti de pe frontul anticorupţiei arată în felul urmator: judecătorii se arată mai degrabă indulgenţi cu politicienii aflaţi în Opoziţie şi mai degrabă severi cu cei aflaţi la Putere. Este acesta un lucru normal, dat fiind faptul că infracţiunile de corupţie sunt cu precădere apanajul Puterii? Eu zic ca nu. Acest argument are o susţinere doar în ceea ce priveşte munca procurorilor. E oarecum firesc ca, într-o perioadă determinată de timp, mai multe dosare să fie întocmite pe numele celor care exercită puterea, dată fiind apropierea lor de borcanul cu miere. Când vorbim însă de partea care ţine de judecarea dosarelor, aici e de aşteptat ca repartiţia condamnărilor să fie uniformă. A crede altfel ar fi niav: doar nu s-o fi adunat toată cinstea la unele partide, iar necinstea la celelalte.
Înarmându-mă cu toate resursele de rea-credinţă pe care le pot strânge, îndrăznesc să afirm: în aceste zile, în care puhoaie de dosare care moţăiau prin instanţe au ajuns la clipa pronunţării ca urmare a „micii reforme", judecătorii administrează o lecţie usturătoare celor aflaţi la putere. „Ne-aţi deranjat din vechile obiceiuri, primiţi acum răsplata" - par a spune magistraţii. Desigur, coţofenele independenţei absolute, vecine cu iresponsabilitatea, a magistraţilor, precum şi unele vrăbiuţe din societarea civilă, vor sări ca arse şi vor spune că teoria lansată mai sus este o afirmare neruşinată a prezumţiei de vinovăţie. Le dau dreptate. Şi profit de prilej ca să reabilitez acest concept, blamat pe nedrept: prezumţia de vinovăţie.
Opusul său, prezumţia d
