O cunosc, personal, pe doamna Ralian de mai bine de un deceniu. Ca traducător o ştiam de mult, dar ne-am apropiat după ce Teatrul Bulandra a montat, în traducerea domniei sale, Totul în grădină de Edward Albee. Am avut atunci o revelaţie: cuplul Antoaneta şi Marius Ralian părea a fi decupat din altă lume: cultivaţi, eleganţi, manieraţi, cu o gingăşie sufletească cum rar întîlneşti azi, cei doi se completau reciproc, armonizînd parcă totul în jur. Ce-mi plăcea îndeosebi la ei: erau foarte sociabili, participînd cu bucurie la evenimentele culturale – nu puţine! – de vîrf ale Bucureştiului. De cînd doamna Ralian a rămas singură, în jurul ei s-a adunat un mănunchi de prieteni, în majoritate tineri, care o vizitează sau o însoţesc la film, la concert, la recepţii – uneori în chip de „gigolo“ spiritual, cum hazos îi numeşte în carte dumneaei – şi cu care are lungi discuţii, miezoase întotdeauna; cu care schimbă cărţi şi idei. Dar cel mai mult timp doamna Ralian şi-l petrece traducînd cărţi. Da, fiindcă şi acum, la 87 de ani, traducătorul din ea nu se dezminte, iar textele pe care le transpune în româneşte, cu talent şi rigoare, nu sînt deloc uşoare, ultimele fiind un volum de Alex. Leo Şerban, Litera din scrisoarea misterioasă, şi Portretul artistului la tinereţe de James Joyce. Activitatea aceasta – tălmăcitoare de texte – îi ocupă viaţa, îi dă energie şi, mai ales, o face să devină un model pentru noi toţi. Cu cîţiva ani în urmă, i-am propus să scriu o carte despre ea; m-a refuzat modest, argumentînd că pe ea o regăsim în traduceri, că nu-i plac memoriile. Şi totuşi, anul acesta a cedat: într-un iulie canicular, şi-a pus sufletul pe tavă anglistului Radu Paraschivescu, şi astfel s-a născut cartea ce parafrazează inspirat un titlu al lui Saul Bellow,Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian. Mă bucur mult că doamna Ralian a cedat în faţa cavalerului Paraschive