Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare au aplicat un număr de 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 17.120 lei.
Inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj au efectuat un numar de 167 controale tematice.
Controalele au avut ca subiect verificarea unităţilor de producere, depozitare, comercializare a produselor animaliere. S-a verificat şi modul de trasnport al produselor alimentare de origine animalieră şi nonanimalieră în perioada sărbătorilor.
A fost emisă o Ordonanţă de Suspendare temporară a activităţii la o carmangerie în localitatea Dej şi s-au dat 8 avertismente contravenţionale.
„Unităţile care au fost sancţionate contravenţional fac parte din categoriile următoare: trei pieţe agroalimentare, opt supermarketuri în Cluj şi Turda, două depozite alimentare, o carmangerie, cinci magazine alimentare, o brutărie“, a precizat Alexandru Duma, directorul DSV într-un comunicat trimis redacţiei.
Sancţiunile aplicate au fost pentru următoarele deficienţe: nerespectarea normelor igienico sanitare la ambalare, desfăşurarea de activităţi neînregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranta alimentelor la supermarketuri, neîntreţinerea igienico-sanitară a spaţiilor şi nerespectarea condiţiilor de depozitare a alimentelor la magazine şi transport de alimente cu maşină neigienizată.