Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Testul esential al lui Traian Basescu (Opinii)

Publicat in Ziare.com, joi 22 decembrie 2011 ·

Nu cred ca se asteapta cineva ca motiunea de cenzura de astazi sa aiba cea mai mica sansa de reusita. Bine ar fi pentru Opozitie ca macar toti parlamentarii proprii sa vina la vot, caci apropierea periculoasa a Craciunului ar putea provoca mari surprize.

Iar parlamentarii Puterii nici macar nu trebuie tinuti in banci cu forta. Indiferent de partidul din care fac parte, nu se poate proiect de lege mai pe placul lor decat cel intocmit de Traian Igas.

Si imediat ce motiunea va fi respinsa, iar legea comasarii alegerilor va fi adoptata, in palmele lui Traian Basescu va ateriza un cartof clocotit. Promulgarea acestei legi va fi un test major pentru presedinte. Un test de coerenta si chiar de onestitate. Iar semnalele pe care le-a dat deocamdata nu se arata foarte optimiste in privinta rezultatului acestui test.

Nici nu stiu daca exista vreo prevedere a acestei legi care sa nu contravina viziunii declarate a presedintelui. Cand s-a pus pentru prima data problema comasarii alegerilor, Traian Basescu declara: "Ar exista o justificare perfecta daca partidele din coalitie ar spune Da, amanam alegerile locale pentru ca trebuie sa facem reorganizarea administrativa si sa reducem cheltuielile de functionare a statului in teritoriu. Altfel, o tratez ca pe o problema a lor, pe care nu mi-o asum".

Asadar, Traian Basescu lega comasarea strict de regionalizare, care regionalizare nu se mai face insa, dupa cum a anuntat chiar Elena Udrea. Deci si unica justificare a comasarii, in viziunea presedintelui, a disparut.

Si, totusi, Traian Basescu declara acum, oarecum stanjenit ce-i drept, ca solutia comasarii i se pare acceptabila.

Atunci cand Coalitia a decis sa opereze o minima reducere a numarului de parlamentari, pana pe la 380, Traian Basescu s-a aratat profund nemultumit si a recomandat democrat liberalilor onest

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 8 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 8 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 13 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 13 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°