Un tribunal din Texas l-a condamnat pe un bărbat să plătească despăgubiri-record, în valoare de 150 de miliarde de dolari, familiei unui băiat pe care este acuzat că l-a ars sever în 1988 şi care a murit anul acesta, a anunţat miercuri avocatul familiei, relatează AFP.
La 28 iunie 1998, Don Wilburn Collins, pe atunci în vârstă de 13 ani, l-a legat de un copac pe Robbie Middleton, la vremea respectivă în vârstă de opt ani, l-a stropit cu benzină şi i-a dat foc. Băiatul a suferit arsuri extrem de grave, care i-au provocat un cancer de piele, din cauza căruia a murit în 2011.
Părinţii lui Robbie Middleton ştiu că nu vor primi probabil niciodată nimic de la vinovat. Însă obiectivul lor este să utilizeze această procedură cu scopul de a-i convinge pe procurorii din comitat să îl inculpe pe Don Wilburn Collins de crimă, în cadrul unei proceduri penale.
Don Wilburn Collins a fost condamnat penal în alte cazuri, aflându-se la închisoare pentru a ispăşi aceste pedepse, dar nu a fost niciodată condamnat în cazul lui Robbie Middleton, din cauza vârstei pe care o avea la momentul comiterii faptei.
"Juriul ne-a spus că a fost de acord cu această condamnare (la plata unor despăgubiri) record, în valoare de 150 de miliarde de dolari, pentru a se asigura că mesajul (familiei) va fi auzit", a declarat pentru AFP avocatul părinţilor victimei, Craig Sico.
Ultimul record în materie de despăgubiri înregistrat în Statele Unite se ridica la suma de 145 de miliarde de dolari, la care au fost condamnaţi producători de tutun, de către un tribunal din Florida.
Un tribunal din Texas l-a condamnat pe un bărbat să plătească despăgubiri-record, în valoare de 150 de miliarde de dolari, familiei unui băiat pe care este acuzat că l-a ars sever în 1988 şi care a murit anul acesta, a anunţat miercuri avocatul famil