Un bunic al domnului Sommer din romanul lui I.D. Sârbu, Adio Europa!, crede că succesul şi falimentul sînt invenţii evreieşti. Scurte incursiuni în destine uitate prin sertare timişorene prăfuite par să-i dea dreptate. Iat-o pe domnişoara bătrînă Kratofilh despre care „se spunea că fusese angajată atunci cînd bătrînul Wenczel, pe vremea aceea încă tînăr, fondase firma. Ea şi inginerul Bartl au fost primii care au pus umărul pentru Wenczel. Bartl, auzisem, dezertase. Plecase la Sighişoara, după ce învăţase meseria. La început, se pare că i-a mers bine. Faptul că lucrase la noi a fost considerat ca o bună carte de vizită. Pînă ce s-a îndrăgostit de o trapezistă sau dansatoare de la circ, nu se ştia bine. După ce i-a tocat banii, circara l-a lăsat iar Bartl a căzut în darul beţiei A dat faliment, nu s-a mai auzit despre el nimic“. (Traian Liviu Birăescu, Calea amintirilor: 184) Aşadar, lume burgheză care pare, cel puţin după nume, de sorginte iudee, cu patimi amarnice în care falimentul e urmare firească a unui destin încheiat. Milă nu există niciunde. Un oarecare domn Moriz Pfeiffer, care e mai gata piper, (germ. Pfeffer) cere scoaterea la vînzare a unor bunuri aparţinînd „Aloisiei v. Gustinyi pt achitarea sumei datorate de 315 fl. Bunurile valorează 403 fl. şi constau din mobilier, ustensile de bucătărie şi 15 stînjeni de lemne de foc (!). Vînzarea executorie se ţine la locuinţa debitoarei“. (Tmsv. Ztg. 1859).

În acelaşi an se anunţă „Vînzarea obiectelor de mobilier şi recuzită de prăvălie aparţinînd mesei concursuale a lui Leopold Specht; obiectele se vînd şi sub preţul de evaluare dar numai contra bani gheaţă“. (Tmsv. Ztg. 1859, fişa 7889). Respectivele obiecte de mobilier şi recuzită aparţin de „masa falimentului“, cum o numesc portăreii, care e alcătuită din toate (absolut toate!) bunurile falitului. Sinonimul pentru masa falimentu