Un chip şi o voce care timp de 35 de ani s-au identificat cu Televiziunea Română, Sanda Ţăranu (72 de ani) povesteşte că primea scrisori de confidenţă din partea telespectatoarelor.

Sanda Ţăranu înseamnă ceva pentru mai multe generaţii. Pentru cei născuţi mai târziu, este vocea hipnotizantă de la „Teleenciclopedia", pentru cei care au trăit vremurile cu un singur post naţional de televiziune este crainica răpitor de frumoasă, iar pentru alţii a fost mai mult decât atât, a fost o confidentă. Nu se ştie prin ce resorturi oamenii îi scriau femeii frumoase de la televizor despre problemele lor conjugale, emoţionale, dar se pare că o făceau. „Nu cred că mă iubeau, este mult spus, eu cred că ei, nu ştiu cum, nu ştiu de ce, aveau încredere în mine. Îmi spuneau: «vă scriu pentru că am încredere în dumneavoastră»", spune Sandra Ţăranu acum, şi lucrul ăsta pare că o emoţionează cel mai mult dintre toate, când îşi aduce aminte.

„Weekend Adevărul": Care a fost visul dumneavoastră dintotdeauna?

Sanda Ţăranu: Să devin actriţă. Asta mi-am dorit din copilărie. Când am terminat liceul, mi-a fost teamă să dau examen la Institutul de Teatru, pentru că era o concurenţă foarte mare. Auzisem că trebuie să ai şi nişte relaţii ca să intri. Aşa că am dat examen la Politehnică, la Facultatea de Chimie Industrială. Ar fi trebuit să devin inginer chimist, dar în anul al treilea de facultate încă nu-mi trecuse obsesia cu Teatrul, care era chiar alimentată de unii profesori. Îmi spunea decanul facultăţii, care ne era profesor de Chimie Anorganică: „Te-ai gândit că o să lucrezi după absolvire într-o fabrică? Dumneata ar fi trebuit să te faci actriţă!". Până la urmă, ca să nu rămân cu sentimentul că nici măcar n-am încercat, m-am dus la secretariat şi am cerut actele, ca să le depun la concurs, la Teatru. Atunci nu aveai voie să urmezi două facultăţi şi i-am spus secreta