Trupa baltică, cu care, anul viitor, ne vom întîlni pe 7 septembrie, a ajuns în barajul pentru CE 2012, luînd faţa Serbiei într-o grupă cîştigată de Italia. A fost spulberată însă în ”dubla” decisivă cu Irlanda: 0-4 şi 1-1. Formează o echipă a contradicţiilor: au forţă de grup, dar sînt inconstanţi. Deşi nu au aportul publicului, sînt maeştrii revenirilor. Sînt mai tari în deplasare decît acasă.
Fără vreo prezenţă la turneele finale continentale şi mondiale, estonienii speră că ultimele preliminarii nu au fost doar un foc de paie. Pentru România, o victorie în debutul de la Tallin e esenţială, cu atît mai mult cu cît primii noştri adversari sînt recunoscuţi ca redutabili în special la partidele din deplasare. Mai puţin puţin pe teren propriu.
Lot subţire, forţă şi explozie
Jocul balticilor e bazat pe forţă fizică şi experienţă, în defensivă, explozii pe contraatac şi precizie la fazele fixe, în ofensivă. Majoritatea titularilor, ca Stepanov şi Kruglov, joacă în spaţiul ex-sovietic, dar la echipe de pluton ca Amkar Perm (Rusia), Rostov (Rusia), Gomel (Belarus) şi Karpatî Lvov (Ucraina).
Un alt grup, între care Jaager, Saag şi Teniste activează în ligile scandinave. Cu un campionat intern foarte slab, Estonia are aşteptări de la Kink, Vassiljev, Klavan şi Piiroja, legitimaţi în Anglia sau Olanda.
Fără public şi tradiţie
Istoria "naţionalei" baltice e ruptă în două perioade, prima a anilor 1920-1940, fără performanţe, iar a doua începe din 1991, cînd Estonia a redevenit independentă după destrămarea URSS. În ultimii 20 de ani, balticii au făcut mai mult figuraţie în preliminarii, terminînd mereu în grupă de la locul 3 în jos, cu excepţia ultimei campanii.
Stadionul pe care joacă acasă, Le Coq Arena din Tallin, are doar 9.692 de locuri şi e rareori plin. În ultimele preliminarii, deşi a ajuns la baraj, Estonia a
