Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Cu cine-aţi votat, domnule Ferguson?“

Publicat in Observator Cultural, joi 22 decembrie 2011 ·

Pe cît de comentat – fie şi negativ – a fost primul volum al Ioanei Baetica, Fişă de înregistrare (2004), pe atît de învăluit în tăcerea de gheaţă a criticii pare al doilea, Imigranţii. Curios lucru, pentru că, în ansamblu şi făcînd abstracţie de anumite denivelări şi derapaje, volumul din urmă – un roman cu miză, bine clădit şi ingenios articulat – nu face cîtuşi de puţin parte din categoria nenumăratelor cărţi nici prea-prea, nici foarte-foarte ce umplu anual librăriile şi de lectura cărora, în consecinţă, te poţi dispensa fără vreun regret. Deocamdată, receptarea Imigranţilor se reduce la vreo două-trei comentarii anemice, strepezite şi, după caz, hilare, care îi reproşează cărţii „elitismul“ ori „artificialitatea“. Cum se explică această lipsă de ecou? Să fie vorba despre prejudecăţi misogine?! Rămîne de văzut. Să fie la mijloc o oarecare timorare a comentatorilor în faţa unui roman care ascunde cîteva mici îndrăzneli politice?! E o simplă speculaţie. Sau poate Imigranţii contrariază aşteptările unui anumit tip de comentatori, combinaţie de voyeuri şi de „moralişti“, care, ne(re)găsind aici exhibiţionismul din Fişă de înregistrare şi, prin urmare, nemaiavînd cum să aplice eticheta dinainte pregătită, au tăcut cu gravitate... Imaginaţia auctorială transgresează subiectivitatea autocentrată Cartea de debut a Ioanei Baetica (Morpurgo – de cîţiva ani, de cînd autoarea s-a stabilit în Anglia) se plasa la nivelul frondei juvenile manifestate printr-un hipererotism kitsch, de un grotesc involuntar, împachetat într-un lirism incontinent şi asezonat din belşug cu referinţe livreşti a căror ţintă era snobarea cititorului... În fine, cartea de faţă este cu totul altceva. Diferenţa e dată în primul rînd de o schimbare de atitudine – a autoarei faţă de text – şi de dozaj al narcisismului auctorial. Plictisindu-se de autocontemplare, proiectîndu-se mai puţin în personajel

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 3 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum o ora
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 2 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 3 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 9 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 5 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/22°
sâm.

15°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°