După sărbătorirea Crăciunului, în seara de 26 decembrie, autoritățile vor da semnalul distracției de sărbători și în Poiana Brașov. Cu această ocazie vor fi inaugurate noile pârtii și instalații de transport pe cablu.
„Pentru că a nins, iar temperaturile sunt destul de scăzute, putem să punem în funcţiune şi tunurile de zăpadă. Sper că schiorii care vor veni în Poiana Braşov vor fi încântaţi de noile pârtii şi de instalaţiile pe cablu”,a declarat primarul George Scripcaru.
Cele două instalaţii noi de transport pe cablu vor creşte capacitatea totală de transport la 11.300 de persoane, faţă de 7.300 cât era până acum. La această oră, în Poiana Brașov există 24 de tunuri – 14 mobile şi 10 tunuri fixe, plus alte 120 de lăncii gata să înceapă producerea zăpezii, spun administratorii domeniului schiabil din Poiană.
Ca în fiecare an, monitorii de schi vor face o reprezentaţie, cel mai probabil începând cu ora 18.00, când se lasă seara, coborârea pe pârtie ci torțele aprinse fiind cel mai așteptat moment de către turiști.