Investigaţia Consiliului Concurenţei privind o posibilă înţelegere între marile companii petroliere active în România pentru retragerea unui sortiment de combustibil în 2008 a ajuns ieri la ultimul pas procedural, audierea firmelor vizate, un verdict final urmând a fi dat în următoarele zile sau săptămâni.
Petroliştii au trimis pe "câmpul de luptă" o armată de oameni, 30 de avocaţi ai celor mai mari case active în România venind să-i apere pe greii industriei. Lor le-a ţinut piept o echipă a Consiliului Concurenţei formată din 5 oameni, în total fiind implicaţi circa 7-8 persoane în realizarea acestei investigaţii.
Audierile au durat cinci ore, timp în care OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil, MOL şi Eni au încercat să dovedească faptul că între ele nu a existat vreo înţelegere privind retragerea unui anumit tip de benzină în 2008. Oamenii din Consiliul Concurenţei care au realizat raportul sunt însă de altă părere, plenul instituţiei urmând să ia o decizie finală cel târziu în câteva săptămâni.
Acest este cel mai aşteptat verdict al instituţiei, având în vedere că investigaţia pe piaţa carburanţilor a fost demarată în 2005, iar amenzile aplicate, în cazul în care marii petrolişti vor fi găsiţi vinovaţi, ar putea ajunge până la 650 mil. euro.
"Azi (ieri - n. red.) a avut loc audierea companiilor petroliere, acesta fiind ultimul pas procedural. Echipa de investigaţie a Consiliului Concurenţei susţine că aceste companii au încălcat legea. La rândul lor, companiile spun că nu au încălcat legea, ci au acţionat pentru binele consumatorilor. În zilele următoare vom analiza şi vom lua o decizie în termen de zile sau săptămâni", a declarat la finalul audierilor Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Instituţia a demarat în anul 2005 o investigaţie pe piaţa carburanţilor, existând suspiciuni că între marii jucători d