Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia Marii Britanii a crescut peste așteptări, dar perspectivele rămân sumbre

Publicat in Adevarul, joi 22 decembrie 2011 ·

Creșterea economică a Marii Britanii, în al treilea trimestru, a depășit așteptările. Cu toate acestea, Bank of England, banca centrală a Marii Britanii, consideră că astfel de surprize sunt foarte improbabile să se mai petreacă în viitor, pe măsură ce criza datoriilor suverane scade afectează capacitatea de creditare a băncilor și scade încrederea în economie.

PIB-ul Marii Britanii a crescut cu 0,6% față de trimestrul precedent, depășind estimările de 0,5%, conform datelor publicate,astăzil, de Biroul Național de Statistică. Economia a stagnat la mijlocul anului, conform noilor informații care au dezmințit estimările precedente de creștere de 0,1%.Un raport separat a arătat că actualul deficit de cont a atins proporții record în al treilea trimestru, arată Bloomberg.

Oficiali ai Bank of England (BOE), instituție care a reînceput achizițiile de obligațiuni pentru a ajuta procesul de redresare economică, au declarat, ieri, că economia Marii Britanii ar putea să stagneze în acest trimestru precum și în prima parte a lui 2012, pe măsură ce zona euro va intra în recesiune. Unii oficiali au sugerat utilizarea de noi pachete de stimul pentru a contracara amenințările pentru economia britanică cauzate de „provocările substanțiale” cu care se confruntă uniunea monetară.

Deficitul de cont crește

Lira sterlină și-a modificat puțin cursul față de dolar, acesta fiind la 1,5612 dolari americani, cu 0,2% mai mult față de ieri. Dobânzile obligațiunilor suverane britanice cu scadența la 2 ani au scăzut cu două puncte de bază la 0,36 % iar cele ale obligațiunilor cu scadența la 10 ani coborând cu un punct de bază la 2,06 %.

Deficitul de cont curent al Marii Britanii a crescut la 15,2 miliarde de lire sterline (23,9 miliarde de dolari) în trimestrul al treilea, de la 7,4 miliarde de lire în trimestrul precedent. Aceasta reprezintă cea mai mare crește

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°