Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum va fi vremea de Crăciun în România şi în Europa. Unde se schiază, unde ninge şi unde îţi pregăteşti umbrela

Publicat in Gandul, joi 22 decembrie 2011 · ·

De joi la ora 14.00 până vineri dimineaţă va ninge în sudul şi sud - estul ţării, în zona litoralului urmând să se formeze polei, spun reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie, care adaugă că în noaptea de Ajun va ninge slab în vestul, centrul şi nordul ţării. Nu şi la Bucureşti însă. gândul vă arată în continuare cum va fi vremea de sărbători în România şi în Europa, dar şi care este prognoza meteo pentru principalele staţiuni de schi din Austria, Germania şi Italia.

"O să avem zăpadă, avem şi azi în partea de nord şi nord-est a ţării, unde stratul de zăpadă a ajuns la 10 centimetri", a declarat pentru gândul Ion Sandu, directorul general al ANM.

De Crăciun, cerul va fi temporar noros. În nordul şi centrul ţării, precum şi la munte vor cădea ninsori slabe, cu precădere în prima parte a zilei. Izolat, ar putea ninge şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între -2 şi 7 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade, mai scăzute în depresiuni. Vântul va sufla slab şi moderat. "Regimul termic se va menţine apropiat de cel normal", a declarat pentru gândul meteorologul de serviciu. ,,La munte, va fi o atmosferă mai de iarnă, comparativ cu restul ţării", a adăugat meteorologul de serviciu al ANM. În zilele de 25 şi 26 decembrie, e posibil să cadă câţiva fulgi, temperatura maximă putând atinge 2-4 grade, în timpul zilei.

De câtă zăpadă vor avea parte cei care vor schia de Crăciun în România

În orice caz, pe 26 şi 27 decembrie va apărea soarele, iar cerul va fi în general senin. Pe 27 decembrie, temperatura maximă poate atinge şi valori de 7 grade. În zonele joase, îndeosebi în cele de câmpie, revine ceaţa, acest fenomen fiind cauzat de creşterea presiunii atmosferice.

Pentru că nu vor fi schimbări meteorologice majore în zilele următoare (21-24 decembrie), grosimea stratului de zăpadă în principale

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Zonele aflate sub alertă meteo de vijelii, în timp ce este cod roșu de caniculă în București și șase județe. Prognoza meteo, actualizată

HotNews acum 13 minute
Șase județe și București se află astăzi, 22 iulie, sub cod roșu de caniculă. Tot astăzi, de la ora 12.00, intră în vigoare și o alertă meteo cod galben de instabilitate atmosferică. Este vizată aproape toată partea de est a țării, inclusiv zone care

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 58 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

OMV Petrom a achiziționat nava de foraj cu care va explora zona Mării Negre din Bulgaria

HotNews acum o ora
OMV Petrom și NewMed Energy Balkan, subsidiară a companiei israeliene New Med Energy, a anunțat marți contractarea navei pentru forarea a două sonde de explorare offshore în Marea Neagră, în largul Bulgariei. Contractul a fost atribuit către Noble C

Peste 80 la sută dintre cazurile de cancer pulmonar sunt depistate în stadii avansate de boală/ Studiu unic în România realizat la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara

News.ro acum 18 minute
Cancerul pulmonar continuă să ocupe în România primul loc ca mortalitate, atunci când este vorba despre o boală oncologică, şi locul al doilea ca incidenţă. În fiecare an, în România sunt depistate peste 12.000 de noi cazuri de afecţiuni oncologice

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru pensie. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Gandul acum 14 minute
Completarea stagiului de cotizare la sistemul public de pensii se poate face și în 2025, dar persoanele interesate trebuie să știe că, pentru asta, este nevoie de încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii. Conform l

România, locul 10 la Campionatul Mondial de Polo, în ciuda unei reveniri incredibile în fața Japoniei

Gazeta Sporturilor acum o ora
Naționala masculină de polo a României a terminat Campionatul Mondial pe locul 10, după o înfrângere la limită în fața Japoniei, 19-20 (16-16). La finalul celor 4 reprize, scorul era 16-16, iar asiaticii s-au impus în urma unei runde de penalty-uri.

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/34°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°