În perioada premergătoare sărbătorilor de iarna poliţiştii constănţeni vor organiza acţiuni preventive privind deţinerea, depozitarea, transportarea şi folosirea articolelor pirotehnice.
Lucrătorii Serviciului A.E.S.P., împreună cu celelalte structuri implicate în executarea acţiunii, au efectuat până în prezent 12 controale, fiind constatate un număr de 2 infracţiuni şi au fost ridicate în vederea confiscării 3.144 bucăţi obiecte pirotehnice din categoria celor destinate a fi utilizate de pirotehnicieni, 2 persoane fiind cercetate pentru nerespectarea prevederilor art. 37 alin. 3 din Legea 126/1995 republicată.
Având în vedere că se apropie perioada sărbătorilor de iarna, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase avertizează atât persoanele fizice, cât şi pe cele juridice cu privire la activităţile de achiziţionare, deţinere, depozitare, transportare şi folosire a articolelor pirotehnice, în condiţiile legii.
Potrivit dispoziţiilor Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată şi modificată, numai persoanele juridice autorizate au dreptul să deţină şi să comercializeze articole pirotehnice.
Persoanele fizice nu pot confecţiona, deţine, comercializa, importa sau folosi articole pirotehnice din categoriile II-IV, T.1, T.2, însă pot deţine şi folosi pe cele din categoria I (obiecte pirotehnice de distracţie, foarte mici, cu masă maximă de amestec pirotehnic de 3g) , pe tot parcursul anului, fără a fi confecţionate, importate sau comercializate de către acestea. Persoanele fizice care doresc sa achiziţioneze astfel de articole trebuie să ştie ca este interzisă folosirea lor: Între orele 24,00-6,00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării locale;La o distanţă mai mică de 50 metri de construcţii, de locuinţ