Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎNTÂRZIERI de până la 100 de minute în GARA DE NORD, după ce s-au furat mai multe cabluri

Publicat in Gandul, joi 22 decembrie 2011 ·

Circulaţia feroviară pe rutele Ploieşti Vest - Brazi şi Ploieşti Sud - Brazi se desfăşoară la cale liberă din cauza unei defecţiuni la instalaţia de dirijare a traficului provocată de furtul unor cabluri, astfel că şase trenuri ajung în Bucureşti cu întârzieri de până la 110 minute, informează CFR.

Potrivit CFR, defecţiunea a fost produsă de persoane necunoscute care, în cursul nopţii, au tăiat şi sustras cabluri de alimentare din complexul instalaţiei de control al traficului.

Din cauza acestei defecţiuni, circulaţia trenurilor pe relaţiile Ploieşti Vest - Brazi şi Ploieşti Sud - Brazi se desfăşoară la cale liberă, cu verificarea pe teren a poziţiei aparatelor de cale pe toate secţiunile afectate.

Întârzierile înregistrate în traficul feroviar la intrarea în Bucureşti Nord sunt cuprinse între 40 - 110 minute.

Astfel, ajung cu întârziere în Gara de Nord, IR 1550 care circulă în relaţia Mărăşeşti - Bucureşti Nord (100 minute), R 14064 care circulă în relaţia Braşov - Bucureşti Nord (90 minute), IR 1658 care circulă în relaţia Bicaz - Bucureşti Nord (60 minute), R 3004 care circulă în relaţia Braşov - Bucureşti Nord (110 minute), IR 1624 care circulă în relaţia Sibiu - Bucureşti Nord (75 minute), IC 473 care circulă în relaţia Budapesta - Bucureşti Nord (40 minute).

Echipele de intervenţie se află la faţa locului şi desfăşoară lucrări de înlocuire a cablurilor, astfel încât circulaţia trenurilor să fie reluată în condiţii normale de trafic.

Circulaţia feroviară pe rutele Ploieşti Vest - Brazi şi Ploieşti Sud - Brazi se desfăşoară la cale liberă din cauza unei defecţiuni la instalaţia de dirijare a traficului provocată de furtul unor cabluri, astfel că şase trenuri ajung în Bucureşti cu întârzieri de până la 110 minute, informează CFR.

Potrivit CFR, defecţiunea a fost produsă de persoane necunoscute care, în cursul nopţii, a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 20 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 10 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°