Autorităţile vor tăia panglica inaugurală a domeniului schiabil din Poiana Braşov, care a trecut printr-un amplu proces de modernizare, pe 26 decembrie. Spre seară, turiştii vor avea parte de un spectacol inedit pe pârtii oferit de schiorii cu experienţă.
Defilarea cu torţe a devenit deja o tradiţie cu ocazia deschiderii sezonului de schi. Şi în acest an, monitorii de schi vor face o reprezentaţie, cel mai probabil începând cu ora 18.00, mai ales că se va marca şi un eveniment deosebit pentru Braşov: încheierea modernizării şi extinderii domeniului schiabil din Poiană.
Deschiderea sezonului de schi adună tot mai mulţi amatori de distracţie în fiecare an, aşa că şi surprizele vor fi pe măsură, de la concerte, până la un grandios foc de artificii.
Primarul George Scricparu a precizat că turiştii care vor ajunge încă din weekend în Poiană vor avea la dispoziţie toate pârtiile, lucrările fiind finalizate încă de săptămâna trecută. Şi cele două noi instalaţii de transport pe cablu, telescaunele de pe pârtiile Ruia şi Lupului, au fost omologate, aşa că şi ele vor fi la dispoziţia turiştilor. Totodată, tunurile şi lăncile de zăpadă au început să funcţioneze, iar dacă vremea se va menţine rece, chiar din Ajun stratul de nea va fi numai bun pentru schi.