În acest moment al anului, privirea retrospectivă devine obligatorie. În cîteva zile trecem în anul acreditat cinematografic ca fiind al apocalipsei, facem presupuneri şi anticipări, bazîndu-ne pe ce s-a petrecut în anteriorul, 2011. Sîntem ajutaţi în demers de faptul că ultima lună a anului în curs, acest decembrie de toate felurile a organizat cele mai spectaculoase evoluţii, cele mai tari vînzări, depăşiri de recorduri, schimbări de nume la vîrf, detronarea mult aşteptată a lui Grigorescu. Asta la noi, desigur, că în restul lumii a fost un pic altfel.

Cum au mers lucrurile după 2008, anul Lehman Brothers şi a subprime-lor americane, am mai scris pe aici, de obicei tot cînd se schimbau anii. Impactul s-a simţit în 2009, cînd şocul a ajuns la piaţa de artă. Dar nu a ţinut mult, în 2010 arta s-a vîndut de minune. În primul rînd, a avut loc o reaşezare a pieţei, a principiilor şi a obiceiurilor comerţului cu artă. Preţurile au revenit cu picioarele pe pămînt iar cumpărătorii, care nu apucaseră să sărăcească suficient încît să li se atrofieze cheful de achiziţii, au făcut comparaţie cu preţurile practicate pînă în 2008 şi au ajuns la concluzia că e chilipir curat. Piaţa a crescut prin volum, dar nu au lipsit nici recordurile, în 2010 ieşind pe piaţă piesele unora cu probleme economice, care au întîlnit pe cei care încă nu se confruntau cu aşa ceva.

Acesta a fost fondul paradoxal cu care am intrat în 2011, astfel că nu putem decît să fim deplin de acord cu concluzia Artprice că primul semestru al acestui an a fost o vreme a recordurilor. "Cu un produs total al vînzărilor de artă de 6,3 milioane de dolari între 1 ianuarie şi 30 iunie, primul semestru din 2011 este cel mai prolific cunoscut vreodată pe piaţa de artă", apreciază Artprice fără menajamente. Este semestrul în care China a detronat SUA din fruntea pieţei internaţionale de artă. Sezonul new yorkez