Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Goian are meci şi în ajunul Crăciunului

Publicat in Adevarul, joi 22 decembrie 2011 ·

Fostul stelist se va afla pe terenul de joc în partida pe care Rangers o susţine cu St. Mirren, în deplasare.

Dorin Goian nu va avea parte de Sărbători liniştite. Mâine, el va avea meci cu St. Mirren, în deplasare, pentru ca miercuri să evolueze în derby-ul cu Celtic, tot în deplasare. Este o situaţie cu care fundaşul român nu s-a mai confruntat în carieră.

„Va fi pentru prima dată când nu voi face Sărbătorile la Suceava. În Bucovina, Crăciunul este cel mai frumos, de la zăpadă până la toate obiceiurile zonei. Ne adunăm toate neamurile, ne vizităm între noi. Din păcate, acesta este singurul inconve­nient din Scoţia, că trebuie să joc în această perioadă. Nu mai spun că pe 28 decembrie avem programat chiar derby-ul cu Celtic", a spus Dorin Goian.

Obligaţi să câştige

Fundaşul de 31 de ani a jucat 17 meciuri în acest sezon şi nu a reuşit să înscrie niciun gol. În acest zile, el negociază cu Rangers o mărire de salariu. Goian câştigă acum 800.000 de euro pe sezon şi speră să mai primească 200.000 de euro în plus.

Rangers este pe primul loc al clasamentului, cu 48 de puncte, şi trebuie să câştige partida cu St. Mirren pentru a păstra avansul de patru puncte faţă de Celtic.

Teoretic, formaţia la care evoluează şi Dorin Goian nu ar trebui să aibă probleme în jocul de mâine. În ultimele 23 de meciuri directe, St. Mirren s-a impus o singură dată. În rest, Rangers a câştigat de 19 ori, iar trei partide s-au încheiat la egalitate. În acest timp, albaştrii au înscris de 50 de ori şi au primit doar 14 goluri.

17 este numărul de meciuri pe care le-a jucat Dorin Goian pentru Rangers în acest sezon.

Oferta de weekend, 1X2 Bet Café Arena: Chelsea - Fulham, derby-ul din Vestul Londrei, la numărul 73

Chelsea şi Fulham se întâlnesc chiar a doua zi după Crăciun. „Derby-ul din Vestul Londrei" a ajuns la numărul 73, statistica fiind de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum o ora
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 2 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum o ora
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 3 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum o ora
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 3 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 4 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Vremea

București
acum

19°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°