Universitatea din Bucureşti şi-a ales deja noul rector. Au fost alegeri liniştite, cu un singur candidat, profesorul Mircea Dumitru, filozof, despre care se ştia de mult că, probabil, va candida. Singurul dubiu era în legătură cu atingerea cvorumului; a fost atins. Unii sînt nemulţumiţi pentru că, vezi Doamne, neexistînd mai mulţi candidaţi, nu a fost o adevărată dezbatere de idei, o confruntare între diferite viziuni şi programe manageriale (sic!). Poate că, într-adevăr, ar fi fost mai bine să fie mai mulţi candidaţi. Dar, în situaţia în care ne aflăm, eu m-am mirat că am avut şi unul. La fel va fi şi la concursurile pentru decani: majoritatea facultăţilor abia dacă găsesc un sinucigaş care să accepte corvoada. Nimeni nu vrea să se complice cu asemenea funcţii de răspundere într-o perioadă atît de tulbure, de instabilă. Pentru că, să nu ne amăgim, legea adoptată acum aproape un an deja, încă nu funcţionează cum trebuie şi nu puţini aşteaptă, de fapt, să pice guvernul, sau măcar ministrul, şi să se schimbe totul (altfel nu-mi explic de ce, de exemplu, oameni care mai au un an pînă la pensionare se agaţă de cîte o funcţie de conducere: dacă se schimbă calimera, e posibil ca funcţia asta să le dea posibilitatea să rămînă pînă la şaptezeci de ani). Situaţia e cam aşa: o parte deloc neglijabilă a universitarilor e contra, iar din cealaltă, unii măcar nu sînt contra şi foarte puţini sînt pentru. Dintre ultimii, şi mai puţini sînt dispuşi să-şi asume responsabilităţi. Mai rău e că, deja, scepticismul şi neîncrederea îi cuprind şi pe cei care au crezut şi sperat că lucrurile se pot pune pe roate foarte repede în noul cadru legislativ. N-a fost aşa. Sînt prea multe de schimbat în timp prea scurt, în unele cazuri, legislaţia subsidiară a ieşit cu întîrziere sau încă nu a ieşit. Unele prevederi din legile emise de MECTS nu se armonizează cu cele din legile altor ministere