Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a dezumflat blatul? LPF nu îl poate încadra pe Zotta în regulamentul disciplinar

Publicat in Pro Sport, joi 22 decembrie 2011 ·

Adrian Porumboiu susţine că mai mulţi jucători aflaţi sub contract cu FC Vaslui au fost contactaţi de Constantin Zotta, oficial al Rapidului, înaintea meciului direct. Până acum, totul este clar şi cât se poate de simplu. Mai ales că preşedintele giuleştenilor a recunoscut, într-un final, că i-a sunat pe unii dintre fotbaliştii antrenaţi de Viorel Hizo. Chiar şi jucătorii au confirmat pentru ProSport că au fost contactaţi de preşedintele giuleştenilor. Numai că problemele apar atunci când este atinsă tenta discuţiilor pe care le-a purtat Zotta cu respectivii jucători.

CE ACUZĂ PORUMBOIU

Omul cu bani de la Vaslui e ferm convins că, în discuţiile cu fotbaliştii săi, Zotta le-ar fi făcut acestora mai multe propuneri. "Lui Sânmărtean i-a spus că îi va găsi un contract fabulos în Rusia! Altuia i-a zis că îl place Răzvan Lucescu şi că îl va lua la Rapid din iarnă", a spus Porumboiu la finalul partidei pierdute de echipă în faţa giuleştenilor. În acest sens, finanţatorul moldovenilor a trimis deja către LPF un memoriu cu declaraţiile celor trei jucători care ar fi fost contactaţi de Zotta, Milanov, Milisavljevic şi Sânmărtean.

Fotbaliştii au confirmat şi ei că au fost căutaţi în exclusivitate pentru ProSport. "După meciul nostru cu "U" Cluj, domnul Zotta ne-a dat mesaje să ne felicite şi să ne spună că după meciul cu Rapid vrea să ne vorbească", a spus Milanov. Surse din cadrul LPF susţin însă că documentul expediat de FC Vaslui are mai multe hibe: "Nu e întocmit într-un mod profesionist. E aşa, fără început şi fără sfârşit, cum se spune". Mai mult, la finalul meciului cu Rapid (2-3), Porumboiu i-a acuzat pe Pavlovic (eliminat în prima repriză) şi pe Zmeu (cel care i-a pasat lui Deac la golul de 1-1) că nu şi-ar fi apărat corect şansele.

CUM SE APĂRĂ ZOTTA

Chiar dacă iniţial nu a recunoscut că i-ar fi contactat pe jucătorii Vasl

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 12 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

Emisiunile zilei de miercuri, 16 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Video Mașină de poliție implicată în accident într-o intersecție din Alba Iulia. Două persoane au fost transportate la spital

Adevarul acum 4 ore
O autospecială de poliţie a fost implicată, marţi seară, într-un accident rutier în municipiul Alba Iulia. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 12 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 8 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Volodimir Zelenski cere ca legea marţială şi mobilizarea generală să fie prelungite până în august

News.ro acum 8 ore
Ucraina nu pare să se aştepte la o încetare a ostilităţilor prea curând, în ciuda cuvintelor optimiste ale emisarului american Steve Witkoff, care s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin la Moscova. Preşedintele Volodimir Zelenski a depus marţi în Rad

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu, la turneul de la Rouen

News.ro acum 6 ore
Perechea Gabriela Ruse/Bernarda Pera (România/SUA) s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA250 de la Rouen (Franţa). Ruse şi Pera au trecut în primul tur de perechea Eden Silva/Kimberley Zimmermann (

Vremea

București
acum

mie.

8°/24°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/22°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/20°
Constanta
acum

mie.

9°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

10°/26°
joi

11°/24°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

10°/27°
joi

13°/27°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/18°